Chef Adrian Hădean are o inimă mare și nu ezită săîși ajute semenii. În plină pandemie, a deschis o cantină care să vină în ajutorul oamenilor nevoiași. Protiectul caritabil se adresează persoanelor care nu au posibilitatea să își procure hrana în această perioadă dificilă.

În plină situație de criză, tot mai multe sunt vedetele care s-au hotărât să dea o mână de ajutor oamenilor din jur. Chef Adrian Hădean este unul dintre aceste persoane cu inimă mare, care nu a putut să stea indiferent la greutățile semenilor săi.

Adrian Hădean a deschis o cantină care livrează mâncare nevoiașilor

Renumitul bucătar și-a propus să deschidă o cantină umanitară, care va asigura mâncare gătită persoanelor greu încercate de această pandemie. Timp de 5 zile pe săptămână, organizația va oferi o masă caldă acestora, care va fi livrată chiar la ușa lor. Proiectul se intitulează “Solidar social”, iar cei vizați în principal sunt pensionarii, precum și personalul medical din București.


Toată această inițiativă s-a născut din colaborarea lui Adrian Hădean cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6. Împreună, ei vor să facă tot posibilul ca traiul celor aflați în nevoie să fie mai ușor.

Totul s-a realizat cu ajutorul donațiilor strânse, oferite de diverse companii și persoane fizice. Puțin câte puțin, această cantină umanitară a prins viață. Este nevoie de voluntari în permanență, așa că oricine își dorește să ofere o mână de ajutor, este binevenit.

În prezent, proiecul își propune să hrănească aproximativ 400 de persoane, dintre care jumătate sunt angajați ai sistemului sanitar.  Voluntarii gătesc zilnic 1.200 porții de mâncare, iar acestea sunt apoi livrate la domiciul celor care au nevoie.

Soluția vine în mod deosebit în ajutorul persoanelor vârsnice, întrucât ele sunt cele mai predispuse infectării cu noul virus. Există mulți bătrâni care nu își pot permite nici material, nici fizic să își procure o masă caldă, așa că acest proiect este singura lor șansă la o viață mai bună.