Relația dintre Ilie Năstase și Ioana Simion a fost una plină de năbădăi. S-au iubit, s-au certat, în urmă cu câteva săptămâni erau în prajul divorțului, iar acum s-au căsătorit din nou! Cine să știe la ce să se mai aștepte de la cei doi amorezi?

Chiar dacă Ioana Simion a declarat în repetate rânduri că relația dintre ea și Ilie Năstase s-a sfârșit, se pare că povestea de dragoste dintre ei este destinată unui alt sfârșit. Frumoasa brunetă era cât pe ce să depună actele pentru divorț, însă ceva i-a schimbat deciziile, iar ea și iubitul său s-au căsătorit, în loc să se separe.

Evenimentul a avut loc lângă mare, în stațiunea Mamaia. Chiar dacă totul s-a desfășurat într-un cadru restrâns și a ieșit minunat, planurile Ioanei sunt mult mai mari pentru viitor. Pe lângă petrecerea de care a avut parte, ea își dorește cu ardoare o a doua nuntă, undeva departe în Turcia, alături de prietenii apropiați.


„Mă simt foarte bine acum pentru că a ieșit totul așa cum mi-am dorit eu. Petrecerea a avut loc în Mamaia, la un restaurant, restrâns, alături doar de câțiva prieteni”, a povestit proaspăta mireasă.

Ioana Simion vrea acum nuntă în Turcia, pe un vapor și cu o nouă rochie de mireasă

Acum Ioana visează la un vapor și altă rochie de mireasă. Pentru moment granițele sunt închise, însă nunta din Turcia rămâne în topul listei lor de priorități. Își dorește cu tărie încă o petrecere, departe de România. Planul este ca evenimentul să fie unul intim, între prieteni și oameni dragi.

„Cum dau drumul la zboruri, în Turcia cu noi. Vrem să mai facem o ceremonie acolo, pe un vapor, aşa cum am visat, pentru că eu mi-am luat încă o rochie de mireasă. Dar va fi tot ceva intim, între prieteni”, a mai adăugat ea.