Continuăm seria de povești de dragoste din mitologia greco-romană. Povestea lui Narcis și al lui Echo este una la fel de dramatice ca toate cele prezente în această mitologie. Totuși poate fi cea mai originală deoarece nu urmează aceeași idee centrală.  Dragostea este inevitabilă și  în fața ei până și zeii, ființele supreme, sunt neputincioși.

Aici este mai degrabă vorba despre orbirea în dragoste, sau orbirea adusă de narcisism pentru că de aici provine termenul. Narcis era un tânăr frumos îndrăgostit de propriul chip. El se privea în reflexia apei și își admira trupul vorbindu-și sieși. Echo, era o tânără blestemată de zei să repete numai ce spun ceilalți, dar fără să inițieze vreodată discuția. De aici provine și cuvântul ecou.

Când s-au întâlnit, Echo repeta cuvintele lui Narcis. Acesta își vorbea sieși iar el îi răspundea crezând că își vorbește lui însuși. Ambii dădeau impresia de iubire, dar în realitate amândoi erau păcăliți de propriile percepții.


Concluzii și interpretări ale poveștii lui Narcis și Echo:

Mitul poate avea mai multe interpretări, una fiind inițierea și anume că nu poți iubi pe altcineva dacă u te iubești pe tine însuți, astfel Echo nu ar fi putut răspunde dacă Narcis nu și-ar fi adresat primul cuvinte de iubire de sine. Iar continuarea ar fi chiar mirajul și anume faptul că prea mult din ceea ce considerăm că facem ca dragoste pentru altul este de fapt iubire egoistă, acțiuni pe care le facem ca noi să obținem beneficii pe seama bunăstării partenerului, nu gesturi făcute exclusiv pentru acesta.

Câți dintre noi nu facem astfel de greșeli sau nu le-am făcut? Fiind cel mai puternic sentiment, iubirea poate crea și cel mai convingător miraj, de aceea este important să rămânem sinceri nu numai cu partenerul ci și cu noi înșine,  dar totuși ponderați și atenți la adevăratele noastre intenții.