Quetzalcoatl este tradus aproximativ ca ”șarpele cu pene” și este zeul suprem al multor culturi Mezoamericane, dar este poate cel mai cunoscut în cea aztecă. După cum reiese din miturile amerindiene, acesta a fost o figură centrală a creării lumii.

Citatul zilei:

Quetzalcoatl este o idee primordială a dualității naturii umane. Șarpele este întruchiparea Cerului și a Pământului. Îi sperie pe oameni în multe feluri.” – Robert Graham

Primele reprezentări și majoritatea culturilor îl reprezintă pe acesta ca un șarpe cu pene gigantic. Se pare că de-a lungul timpului, odată cu avansarea culturii și schimbarea nuanțelor religioase el a fost asimilat ca fiind un om care poartă un șarpe uriaș cu pene.  Aztecii l-au asimilat așa deoarece făceau referire la marele preot al triburilor care era deseori supranumit Quetzalquatl.

Quetzalcoatl
Quetzalcoatl

De obicei el este asociat cu ”steaua dimineții” în timp ce fratele său numit Xolotl este numit și ”steaua amurgului”. Este dovedit faptul că aztecii făceau diferența între aceste astre considerându-le două stele diferite. În realitate însă, ambele sunt una și aceeași, mai exact planeta Venus care poate fi observată și cu ochiul liber. Acum oamenii s-au obișnuit cu noțiunea de ”Luceafărul”.


Nașterea fraților Quetzalquatl și Xolotl este una neobișnuită fiind născuți din zeitatea virgină, Coatlicue. Venerarea lui Quetzalquatl presupunea ocazional sacrificare unor animale, dar niciodată nu implica un sacrificiu uman, acesta fiind interzis de cultul lui Quetzalcoatl.

Quetzalcoatl
Quetzalcoatl

Chiar dacă a fost zeul care a creat cea de-a cincea lume, așa cum considerau aztecii că trăiesc deoarece aveau credința lumilor ciclice, acesta a fost o dată amăgit de zeul tentației, Tezcatlipoca, să întrețină relații intime cu o preoteasă virgină.  Din cauza remușcării, zeul s-ar fi sinucis dându-și foc pentru a se elibera. Mulți spun că inima lui a devenit steaua dimineții sau Tlahuizcalpantecuhtli.

Atât momentan despre „Șarpele cu pene”. Următoarea legendă va fi cu mult mai surprinzătoare și vă va aduce un plus de cunoștințe generale.