”Sechestrarea” dioxidului de carbon în subteran, în formațiuni de rocă sună pentru criticii acestei idei ca un soi de fantezie. Dar DOE a cheltuit aproximativ 6,5 miliarde de dolari în ultimele trei decenii pentru cercetarea și testarea acestei tehnologii. În plus, de mai bine de patru decenii, industria petrolieră injectează CO2, sub presiune în câmpuri petrolifere secătuite, pentru a împinge la suprafață țițeiul rămas.

În Marile Câmpii ale Canadei, procedeul s-a transformat într-una dintre cele mai ample operațiuni de stocare a carbonului din lume. Din 2000, peste 20 de milioane de tone de CO2, au fost captate la o centrală din Dakota de Nord. Aceasta transformă cărbunele în gaze naturale sintetice și le trimite prin conducte la 320 km spre nord, în Saskatchewan.

Aici, compania petrolieră canadiană Cenovus Energy injectează carbonul sub câmpurile petrolifere Weyburn şi Midale, care și-au trăit perioada de glorie în anii ’60. Doi sau trei barili de țiței sunt dizolvați și extrași la fiecare tonă de CO2. Gazul va rămâne blocat sub straturi impermeabile de şisturi și sare, la aproape 1,5 km adâncime.


Riscurile extragerii unei cantități mari de CO2

Pentru cât timp? Unele depozite naturale de dioxid de carbon există de milioane de ani – de fapt, din câteva s-a extras carbonul pentru a fi vândut companiilor petroliere. Însă eliberarea bruscă a unor cantități mari de CO2, poate deveni letală pentru oameni și animale. Mai ales atunci când gazul se adună și se concentrează în spații închise.

Până acum, nu s-au raportat scurgeri majore nici la Weyburn, monitorizat de Agenția Internațională pentru Energie, nici în celelalte câteva zone de stocare masivă din lume.

Încă nu este nimic clar în legătură cu sigurața pe care o dă injectarea cu CO2 în pământ, dar nu trebuie să ne panicăm. Oamenii de știință lucrează la o modalitate cît mai sigură pentru a face posibil acest lucru. Până atunci, însă, trebuie să ne luptăm cu încălzirea globală.