Știm cu toții că economia a intrat pe o pantă descendentă după debutul pandemiei de coronavirus care a cuprins întreaga lume. O simțim cu toții, în primul rând în buzunare, iar mai apoi o vedem când mergem pe stradă. Mai toate companiile care ne așteptau cu ușile deschise acum stau zgribulite în spatele restricțiilor impuse de distanțarea fizică.

Acest efect nu este neapărat unul total destructiv pentru economia țării, dacă luăm exemplul ultimei crize mondiale din 2008. Atunci marea provocare era reprezentată de lipsa lichidităților pe piață. Acum există alte probleme de natură logistică sau de context social. Situația nu este una roz pentru nimeni, dar există soluții care pot decongestiona situația și o pot readuce la o economie emergentă la scurt timp după ce pandemia va fi sub control.

Cum pot supraviețuii micile afaceri?

Situația prezintă o piață polarizată în mulți investitori care dețin afaceri pe care nu le mai pot susține în contextul actual al crizei generate de restricționarea activităților. Dar aceste afaceri prezintă un potențial după pandemie. Ele au capacitatea să redevină profitabile imediat ce se vor relaxa măsurile de distanțare fizică.


Până atunci însă ele trebuie să supraviețuiască. Există așadar antreprenori care nu își mai permit să își susțină afacerile. De cealaltă parte a baricadei există investitorii, cei care ar dori să continue afacerile sau să își deschidă unele noi. Ei au capitalul necesar să susțină aceste afaceri pe timpul pandemiei până când situația se va îmbunătăți.

Ce ar avea ei de câștigat în acest context? Este clar că deschiderea unor startup-uri în perioada aceasta este o soluție mult prea riscantă. Ar putea în schimb să se reorienteze și să achiziționeze afaceri care înainte de pandemie erau deja profitabile deoarece au garanția că ele se vor ridica după criză. Așa au deja asigurat contextul economic și propriul grup țintă de clienți pe care îi satisfac.

economia

O soluție de compromis pentru a susține economia

Așadar, schimbul, vânzarea-cumpărarea de afaceri se prezintă o soluție de compromis care să ajute nu numai criza, dar și investitorii și antreprenorii de IMM-uri care se confruntă cu dificultăți. Singura problemă o reprezintă raportul de schimb. Dacă acesta nu va fi unul echilibrat iar antreprenorii vor încerca să resusciteze prea mult afacerile vor ajunge la o depreciere pe piață. Acest schimb de afaceri neechitabil ar determina o blocare de lichidități ca în 2008.

De aceea brokerajul este acum mai necesar ca niciodată și ar trebui considerat, atât de către investitori, cât și de către antreprenori pentru a evalua riscurile și maximiza câștigurile ambelor părți.