Data de 14 Iulie a marcat un moment foarte trist pentru industria muzicală a României. Mădălina Manole, cântăreața cu voce de aur , și-a curmat viața lăsând în urmă multă durere. Printre vedetele care au decis să spună câteva cuvinte despre moartea ei se numără și Dan Negru, care a avut un mesaj mai degrabă tulburător.

Mădălina Manole a debutat pe scenă la o vârstă foarte fragedă. La doar 21 de ani, a urcat pe scena din Mamaia și a cucerit publicul cu vocea ei unică și plină de emoție, A urmat apoi o carieră de succes în muzică. Melodiile ei, adesea triste, erau strigătul ei de suferință.

Chiar dacă era căsătorită și avea un băiețel, artista suferea de depresie. În anul 2010 nu se mai bucura de popularitatea din anii tinereții, iar inima ei adunase deja mult prea multe greutăți. A fost găsită fără suflare în apartementul ei din capitală, iar medicii nu au putut decât să constate cauza morții: Mădălina se otrăvise.

Dan Negru a făcut declarații tulburătoare

Mădălina Manole


Dan Negru a fost una dintre celebritățile care i-au fost alături artistei. Făcând amândoi parte din aceeași generație de celebrități, a avut șansa să o cunoască și să îi înțeleagă greutățile prin care a trecut.

La 10 ani de când Mădălina nu mai este printre cei vii, prezentatorul TV a rupt tăcerea. A publicat un mesaj tulburător în mediul online, care a stârnit reacții controversate în rândul celor care îl urmăresc.

Dan este de părere că tocmai industria televiziunii și fanii au fost cei care au ucis-o pe Mădălina. Chiar dacă era talentată, nu își mai găsea locul alături de ceilalți artiști populari atunci. Publicul cerea altceva, iar ea fusese dată uitării.

Bărbatul a încercat să vorbească cu cântăreața. Să îi explice situația, să o ajute să treacă peste acest impediment. Nimeni nu poate să ghicească ce se ascundea de fapt în sufletul ei.

„O văd din nou pe Mădălina Manole prin ziare. S-au făcut 10 ani de la moartea ei… N-am știut niciodată cum să-i explic Mădălinei de ce televiziunile n-o mai voiau. Era perioada în care televiziunile românești descopereau publicul comercial 18-49 ani și orice li se părea „old” sau cu aer românesc era respins. Moral, noi toți ăștia care ne-am făcut treaba prin televiziuni sau prin media în anii ăia suntem criminalii Mădălinei. Noi, toți asasinii ei!”, au fost cuvintele lui Dan Negru.