Cu toții am auzit povești despre femeile însărcinate și poftele pe care acestea le dezvoltă în lunile în care își poartă copilul în pântec. Multe dintre acestea sunt preferințe alimentare dubioase, care se manifestă în cele mai nepotrivite momente, cum ar fi miezul nopții. Oare care este motivul din spatele acestor așa numite „pofte”?

Poftele din timpul sarcinii sunt, după cum consideră anumiți speacialiști, lipsuri nutriționale pe care corpul femeii simte să le acopere. Fătul are nevoie de anumite alimente și vitamine pentru a se dezvolta corespunzător, așa că mintea interpretează aceste informații și le transpune în așa zisele pofte.

Cu toate astea, dacă ne uităm la cercetările amănunțite efectuate pe baza acestui subiect, vom observa că nu în toate culturile femeile experimentează pofte. Mai mult, se pare că aceste dorințe alimentare variază în funcție de regiunea unde trăiești. O viitoare mămică din SUA poftește la murături, în timp ce alta din Japonia își dorește orez.

pofte


Poftele sunt de fapt cauzate de un dezechilibru hormonal

Revening la ipoteza că aceste pofte ar fi benefice, aceasta poate fi distrusă foarte ușor. Nu toate mâncărurile pe care femeile și le doresc cu ardoare în timpul sarcinii sunt sănătoase. Asta le cauzează să acumuleze kilograme în plus, fapt ce poate duce la complicații atunci când vor naște.

O explicție mult mai validă este cea conform căreia aceste pofte se manifestă pe plan hormonal. Corpul trece printr-o multitudine de schimbări, hormonii își fac de cap, iar singurul mod în care femeile resimt acest dezechilibru este pe plan nutrițional.

Specialiștii recomandă, așadar, să nu vă abțineți de la aceste dorințe referitoare la mâncare. Aveți în vedere totuși că tot ce mâncați poate fi nociv, așa că optați orcând aveți posibilitatea pentru variante mai sănătoase. Alt lucru pe care trebuie să îl aveți în minte este cantitatea pe care o consumați. Moderația este cheia oricărei diete echilibrate, doar pentru că sunteți însărcinate nu înseamnă că aveți liber la excese.