Povestea de dragoste dintre Nina Cassian și Marin Preda încă stârnește interesul iubitorilor de literatură. Din câte a povestit chiar poeta, toate acestea s-au consumat foarte rapid, însă intensiatea sentimentelor pe care și le-au purtat nu poate fi contestată.

Nina Cassian a renunțat la meleagurile românești. S-a mutat în urmă cu mulți ani în SUA, unde s-a stabilit în New York. Și-a refăcut viața și a fost căsătorită, însă a vorbit întotdeauna cu mult patos despre iubirile din viața sa. Toți bărbații care i-au trecut prin inimă nu au făcut-o fără să lase urme, iar ea a rememorat momentele trăite alături de ei cu multă intensitate.

După cum spunea chiar poeta, a fost o femeie căreia i-a fost dat să trăiască suficiente iubiri în viață. A iubit intens, până în ultima clipă a vieții sale. Printre acești bărbați se numără și sciitorul Marin Preda, pe care poeta l-a cunoscut când era foarte tânără, la vârsta de 24 de ani, în anul 1948. Relația lor a început însă mult timp mai târziu, în 1953.

Cei doi au fost uniți în primul rând de pasiunea pe care o aveau pentru literatură. Atracția pe care au simțit-o unul față de celălalt a fost foarte greu de stăpânit, însă acest lucru era necesar.


Nina Cassian era pe atunci căsătorită cu Al. I. Ştefănescu, bărbat căruia nu putea să-i fie infidelă, deoarece avea sentimente foarte puternice pentru el. A rămas alături de acesta până în ultimele sale momente, apoi i s-a dăruit pe deplin lui Marin Preda.

Se pare că sentimentele marelui scriitor erau unele foarte intense. Și-a mărturisit dragostea încă de la început, iubind-o apoi pe Nina în tăcere până când aceasta s-a întors în brațele sale.

“Eu te pot iubi la nebunie, dar și urî! Tu trebuie să fii a mea. De tot. Ah, dar tu ești iremediabil pierdută, îl iubești pe Ali. Știu că nu sunt de nasul tău, dar dacă nu mă iubești, te ucid!”, au fost cuvintele lui Marin Preda pentru cea care avea să-i devină iubită.

Printre altele, locul unde s-a consumat iubirea lor a fost Castelul Foișor din Sinaia. Aici Nina Cassian și Marin Preda au trăit momente de intimitate inedite, pe care poeta nu s-a sfiit să le împătășească cu întreaga lume mai târziu.