Sala Palatului sau Polivalenta sunt pline atunci când pe afiș apare poza Andrei! Doar că acum artista și-a anunțat fanii că vremea spectacolelor nu este, încă, aproape. Andra spune că pentru ea muzica e emoție, iar emoție nu poate fi în aceste condiții de pandemie.

Astfel, publicul va trebui să aștepte ceva până când se va produce revenirea Andrei. Pandemia de coronavirus a afectat și industria muzicală, unde nici după șase luni nu se pot relua concertele în condiții de siguranță. Dacă unii artiști au încercat să se adapteze noilor restricții și au făcut concerte în aer liber, unde au respectat măsurile de distanțare socială, Andra se numără printre aceia care vor să aștepte până totul va reveni la normal, scrie libertatea.ro.

Andra a făcut anunțul: când va relua concertele + Mesajul artistei
“În momentul de față îmi doresc să revină lucrurile la normal, să putem cânta așa cum ne-am obișnuit, pentru mai mulți oameni, nu doar pentru 500 și acei 500 să fie atât de departe unii de ceilalți. Parcă se pierde din energia concertelor. De aceea toate concertele pe care le-am avut programate au fost anulate. Cel puțin conceptul concertelor mele este altul, de emoție, de a comunica între noi, și atunci nu cred că se poate realiza în condițiile astea. Aștept să se întâmple ceva și să fim mai mulți la un eveniment”, a povestit Andra.

“Pe 1 decembrie, aveam închiriată sala de la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă, pentru al doilea concert Tradițional, nu știu exact cum s-ar fi numit. Nu știm în condițiile date dacă se va mai ține acest concert, pentru că este incert totul. Proiecte sunt puse pe hârtie, așa cum a fost concertul «Pasion» care trebuia să fie la Sala Palatului, iar apoi să mergem într-un turneu cu el. Încercăm se ne organizăm și să le oferim oamenilor muzică așa cum se poate.


Am mai scos câte o melodie, am lansat mai multe melodii în perioada asta, așa că încercăm să ajungem în casele oamenilor cu muzica fără să concertăm. În momentul în care ne vor da frâu liber, ca să zic așa, concertelor, vom veni cu foarte multe idei pe care le avem în plan”, a mai povestit artista.