Terapeutul Lelia Marcu poartă mereu cu ea o icoană a lui Arsenie Boca pentru că aceasta, așa cum spune chiar ea, a salvat-o de la mo…arte.

Lelia Marcu este unul dintre cei mai apreciați specialiști în psihoterapie ortodoxă. Recent, într-un interviu acordat lui Cristi Brancu, pe canalul său de Youtube, Lelia Marcu a arătat o icoană pe care o poartă cu ea în toate călătoriile și pelerinajele sale.

Îi spune icoana lui Arsenie Boca, care a salvat-o, iar întâmplarea trăită atunci, într-o noapte de Crăciun mărturisește Lelia Marcu că a fost cea mai mare minune trăită de ea.

În interviul cu Cristi Brancu, cu icoana în brațe, psihoteapeuta a povestit întrega întâmplare dar și de unde are icoana.


”Icoana m-a salvat, nu mă dezlipesc de ea niciodată, și când merg în pelerinaje, e cu noi în mașină. Este puțin arsă într-un colț. Povestea ei este așa: am fost într-o duminică să mă închin la mormântul sfântului părinte. Acolo, la Prislop, la poartă, pe drumul spre Silvașu de Sus sunt multe tarabe unde se vând diverse obiecte. La un moment dat, am văzut această icoană pusă deoparte,era zgâriată (poate la mine s-a zgâriat acum ceva mai mult) și am întrebat vânzătorul ce face cu ea. M-am gândit eu că cel mai probabil că o va arunca și chiar așa mi s-a spus. Și am zis cum să arunci chipul unui părinte, poți să o arzi sau să o îngropi așa cum se mai obișnuiește, fiind vorba de chipul unui sfânt. Am cumpărat-o eu ca să o salvez. Am dat și bani pe ea, mi-a cerut 15 lei, așa cum era. Pe mine această icoană m-a impresionat cel mai tare, nu știu de ce.

În același an, în noaptea de Crăciun, se întâmpla în 2014, am stat o vreme la Târgu Jiu pentru că eram foarte bolnavă în acea perioadă. Am ajuns acasă după rugăciunile de seară de dinainte de Crăciun și l-am rugat pe soțul meu, ca niciodată, să dormim pe canapeaua din sufragerie, deși patul din dormitor era mult mai comod.

M-am gândit că vreau asta pentru că acolo era bradul de Crăciun și mie îmi place foarte mult. La 4 și ceva dimineața, în somn mi-a apărut părintele Arsenie care mă împingea și îmi zicea ”Ridică-te că îți ia foc casa”. De trei ori mi-a spus asta, în timp ce mă împingea tot mai tare pentru că eu nu voiam să mă trezesc. După ultimul brânci din vis însă m-am trezit. Într-un colț lângă televizor aveam această icoană. O dâră de foc o cuprinsese pe o parte, luase foc de la o candelă de proastă calitate pe care o adusesem. E vina mea că nu o pusesem pe ceva metalic. Am luat o sticlă de apă care era lângă mine și am stins focul, care începuse să cuprindă corpul de mobilier pe care era candela, era deja mult fum. L-am trezit și pe soțul meu și am stins focul. Aceasta a fost una dintre cele mai mari minuni pe care le-am trăit în viața mea. Și de atunci, icoana aceasta este mereu cu mine”, a povestit Lelia Marcu.