Bucurie de nedescris pentru Ștefan Bănică Jr.! Fiul său, printre primii admiși la actorie

Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Acesta se poate lăuda cu o carieră de succes atât în plan muzical, cât și actoricesc. Dincolo aceasta, de spectacolele de teatru și activitatea din televiziune, artistul se bucură de cei trei copii ai săi, pe care îi are cu trei femei importante din viața lui. Se pare că cel mai mare, Radu, îi calcă pe urme și reușește să-l facă fericit pe tatăl său. Conform anunțului artistului, acesta a intrat printre primii la UNATC, secția Actorie.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. duce tradiția mai departe

Radu, fiul lui Ștefan Bănică Jr., rezultat în urma relației artistului cu Camelia Constantinescu, a ajuns la vârsta facultății. Celebrul cântăreț a vrut să împărtășească bucuria sa și cu fanii lui, drept pentru care a postat un mesaj pe o rețea de socializare, în care a anunțat reușita fiului său cel mare. Astfel, Bănică a precizat că este mândru de fiul său care a devenit student, reușind să se regăsească printre primii admiși la UNATC, secția Actorie.

Artistul a fost atât de fericit de reușita fiului, mai ales că se află la a treia generație a familiei Bănică care urmează același drum. El a ținut să-i mulțumească colegei sale de breaslă, Delia Nartea, care s-a ocupat de pregătirea lui Radu în cadrul atelierului ei de actorie.

„Sunt foarte mândru de băiatul meu cel mare, Radu Ștefan, care a devenit student, intrând printre primii admiși la UNATC, secția Actorie. Așadar, suntem la a treia generație a familiei Bănică care urmează același drum și îmi face plăcere să împărtășesc asta cu voi! Îi mulțumesc colegei mele de la Teatrul de Comedie, actrița Delia Nartea, cu care Radu Ștefan s-a pregătit pentru admitere.”, a scris Ștefan Bănică Jr. pe contul său oficial de Facebook.


Astazi e despre el. Sunt foarte mandru de baiatul meu cel mare, Radu Stefan, care a devenit student, intrand printre…

Gepostet von Stefan Banica am Mittwoch, 16. September 2020

Încă de mic, Radu a știut ce își dorește. Încă de la o vârstă fragedă a cochetat cu muzica și actoria, moștenindu-i pe tatăl și bunicul lui. Mai mult, el a jucat la Teatrul de Comedie, unde și-a câștigat singur rolul din piesa “Totul în grădină” și a luat lecții de canto, de pian și de dans. Radu i-ar fi spus lui Ștefan Bănică Jr. că vrea să devină actor abia în clasa a IX-a, la începutul liceului, fiind, de fel, un adolescent mai retras.