Vulpița a părăsit Acces Direct, după 8 luni de celebritate și s-a întors la Blăgești. Dacă în emisiunea de la Antena 1 nu s-a arătat a fi o mămică prea implicată, se pare că toată lumea a remarcat acum marea schimbare.

Ei bine, Vulpița se pare că s-a maturizat! Odată ajunsă acasă, la Blăgești, Veronica Stegaru a început să se implice tot mai mult în relația cu fiica sa, Maria, de numai 3 anișori. Tocmai de aceea, Vulpița a postat o fotografie cu micuța pe contul ei de Instagram, însă i-a ascuns fața cu ajutorul unui emoticon îngeraș.

Internauții i-au transmis Veronicăi că a procedat corect și că sunt bucuroși să o vadă mult mai apropiată de fiica sa. De ce? Pentru că în imaginea cu pricina, Vulpița se află fix în spatele fetiței sale și zâmbește, pesemne că toată lumea este fericită. Micuța Maria a avut foarte mult de suferit în perioada în care mama și tatăl său au fost plecați la București, după cum chiar Mirela Vaida a menționat în emisiunea Acces Direct, atunci când a anunțat că cei doi soți din Blăgești s-au întors acasă, iar telenovela lor de la televizor s-a terminat.

De-a lungul aparițiilor sale televizate, Vulpița a fost extrem de criticată de oamenii care au considerat că locul ei este acasă, la Blăgești, alături de fiica sa și nu la televizor, acolo unde a fost pusă în diverse ipostaze rușinoase.


Vulpița și-a lăsat fetița la Blăgești, în grija soacrei, pentru a fi vedetă în Capitală
Veronica Stegaru a lăsat-o la Blăgești pe fetița ei pe nume Maria, iar de când a venit în Capitală, micuța a rămas în grija bunicii din partea tatălui. Chiar dacă de Paște cei doi soți Stegaru au trimis acasă pachete cu câteva alimente și jucării, traiul pe care îl duce fiica lor la Blăgești nu este tocmai unul bun, căci ne amintim cu toții că Veronica și Viorel nu au condiții bune acasă și înainte cu greu își duceau viața de pe o zi pe alta.