Pentru siguranţa elevilor, unităţile de învăţământ vor fi închise în perioada alegerilor care vor avea loc pe 27 septembrie. Astfel, elevii vor avea parte de o minivacanță de cinci zile, potrivit Ministrului Sănătății.

„Este o hotărâre care s-a dat după consultarea Grupului Științific. Într-adevăr, se fac niște dezinfecții terminale, care au anumiți timpi și pentru a avea siguranța și a nu a mai avea efectele pe care le-am avut la începutul anului cu acele dezinfecții făcute în școli și cu intoxicarea copiilor. 

O să avem vineri, luni și marți închisă școala”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit realitatea.net.

Reguli pentru alegerile locale din 27 septembrie

Alegerile locale au loc duminica viitoare, pe 27 septembrie, iar românii trebuie să respecte o serie de norme astfel încât să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță, în contextul pandemiei de coronavirus.


Cel mult cinci alegători vor avea acces, în acelaşi timp, în sala de vot. Ei vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască de protecție. Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerilor, conform Hotărârii de Guvern.

Zilele libere vor fi vinerea de dinaintea alegerilor (25 septembrie), dar şi luni şi marţi (28 şi 29 septembrie), potrivit România TV.

„Este foarte clar că activitatea în şcoli va fi puternic deranjată de aceste alegeri locale, fiindcă amenajarea secţiilor de votare nu se poate face peste noapte, deci cel puţin o zi sau două înainte de vot şcoala va trebui să fie liberă pentru instalarea secţiilor de votare, iar după ziua votului este foarte clar că e nevoie de o perioadă pentru a face o dezinfecţie profundă şi aceste lucruri trebuie rezolvate după părerea mea foarte urgent de către Guvern şi de către responsabilii din Guvern şi de către autorităţi”, declara preşedintele Klaus Iohannis, la începutul lunii septembrie.