După certurile de la Asia Express, Adda a fost mereu întrebată care este, de fapt, relația ei cu soacra! Dat fiind că au același temperament, lucrurile nu sunt deloc simple. Solista rupe tăcerea acum și spune care este, de fapt, relația sa cu soacra!

„La început, nu pot să zic că am fost cele mai bune prietene, pentru că suntem identice. Aceeaşi zodie. Acelaşi temperament. Copie la indigo. Amândouă cu gura mare. Acum ne înțelegem foarte bine. Suntem sensibile şi ne atinge orice. Da! A râs, pentru că ştie că aşa suntem noi. De multe ori, când ne mai contrăm, ne zice „Asia Express continuă.”, a declarat Adda pentru viva.ro.

Întrebată despre momentele dificile din viata ei si despre modul in care le-a depasit, artista a declarat că: „Au fost foarte multe momente grele, însă, de fiecare dată, Universul a lucrat şi s-a întâmplat ceva neaşteptat, care m-a ajutat să depăşesc situațiile. Muzica m-a ajutat mereu. Iar acum familia e cea mai puternică motivație.”

„Am o familie minunată”


„Sunt o femeie norocoasă pentru că am o familie minunată. Din punct de vedere profesional, muncesc enorm, uneori fără rezultat. Dar aşa e în muzică, sau poate aşa e când faci muzică în România. Artiştii nu sunt apreciați la justa valoare. Nu sunt suficient de respectați. În sensul că e foarte greu să îți păstrezi filmul, identitatea, mesajul. Nu ştiu dacă îmi lipseşte ceva anume. Nu cred. Îmi lipseşte liniştea uneori… și somnul bun, noaptea. Pentru că am multe gânduri, idei, planuri. Mintea mea lucrează neîncetat. Tot timpul vreau mai mult şi mai mult din punct de vedere creativ. Am un creieraş foarte artistic şi cred că asta spune tot!”, a mai povestit Adda pentru sursa citata anterior.