Fetița din Baia de Aramă, care a fost adoptată în SUA, crește și se dezvoltă frumos alături de noua ei familie. Cazul Sorinei a fost intens mediatizat și multți români s-au revoltat față de modul în care autoritățile au luat-o pe fetiță din casa asistenților maternali și au dat-o părinților adoptivi. Ei bine, timpul a trecut, iar viața Sorinei s-a schimbat.

Vești bune de la fetița din Baia de Aramă

Sorina din Baia de Aramă are acum 9 ani și trăiește în America împreună cu părinții ei adoptivi. De curând, copila a devenit cetățean american cu acte în regulă. În America, fata a fost readoptată de către cei doi soți, printr-o procedură diferită de cea din România.

Părinții eu spun că Sorina a fost foarte bucuroasă când a primit certificatul de naștere.

”După toată nebunia prin care am trecut, am readoptat-o şi aici în America, că să aibă şi toate actele americane, dar şi momentul de bucurie, când spune judecătorul: eşti adoptat! Momentul acela ne-a fost furat în România. N-am vrut s-o privăm de el”, a declarat Ramona Săcărin, mama Sorinei, scrie Adevărul.ro.


Viața ei este diferită acum, într-o altă țară și un alt mediu, cu doi părinți adoptivi. Copila, care nu știa o boabă de engleză, acum vorbește fără nicio problemă. Împreună cu părinții ei, Sorina a fost plecată în vacanță în Republica Dominicană, la Punta Cana, aceasta fiind prima călătorie a ei, de când are pașaport american.