Recent, Speak a postat pe contul lui de Tik Tok un challenge pentru o campanie la un brand de băuturi: „Am dat drumul la vară pe cea mai retro melodie a lui Smiley! Intră și tu în challenge’.

Numai că pe fundalul melodiei se aude „Adelina’, iar fanii s-au activat imediat și au găsit un motiv numai bun pentru ca să îl tachineze pe artist.

„Adelina? Ți-e dor de ea?’, a fost unul dintre comentariile internauților.

Speak și Adelina au avut o relație de doi ani jumătate, însă cei doi au decis să se despartă.


Niciunul dintre cei doi n-au oferit detalii cu privire la despărțirea lor, la momentul respectiv.

„După doi ani şi jumătate de relaţie, am decis împreună cu Ştefan (Speak) să mergem pe drumuri separate. Nu o să dezbatem nicăieri motivele care ne-au adus în acest punct, nu suntem nici primii, dar nici ultimii care trec prin asta, fiecare cuplu are povestea lui care nu întotdeauna se derulează aşa cum se proiectează la început. Relaţia noastră a fost una foarte frumoasă, îl apreciez mult pe Ştefan ca om şi că artist şi sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună. Sperăm că lumea să ne înţeleagă şi să ne respecte decizia de a nu vorbi despre acest subiect care ţine strict de sufletele noastre. Vă mulţumesc pentru înţelegere!’, explica la vremea aceea Adelina.

Cât despre Speak, nici el nu a vrut să dea prea mult din casă, însă toată lumea știa că cei doi erau la un pas de nuntă.

„Cea mai frumoasă relație de până acum’
„Pentru început, țin să vă mulțumesc mult pentru mesajele de susținere și de empatie pe care mi le-ați trimis. Vreau să confirm această despărțire, subliniind declarațiile Adelinei din postarea de ieri. A fost o relație frumoasă de dragoste, poate chiar cea mai frumoasă pe care am trăit-o până acum și așa aș vrea să și rămână prin eleganța și discreția finalizării ei. Am decis împreună ca motivele care au dus la această ruptură să rămână ale noastre. Vă rugăm să ne respectați această decizie! Împreună, ținem să precizăm faptul că nu a fost vorba nici măcar de vreo tentativă al vreunui act de infidelitate, motiv pe care oamenii se grăbesc să-l speculeze, probabil pentru că este cel mai des întalnit, dar și vandabil în același timp. O respect și o apreciez foarte mult pe Adelina pentru toată această perioadă în care am trăit momente extraordinare împreună, perioadă în care pot spune că m-am maturizat destul de mult’, a declarat Speak.

Speak a cerut-o în căsătorie pe Ștefania, în cadrul emisiunii Asia Express, unde cei doi au ieșit pe locul doi, după Răzvan Fodor și Sorin Bontea.

Cei doi și-au făcut planuri de nuntă

„Da, planurile au început deja să fie făcute. Ne conturam așa ideea în minte și eu, și Ștefan despre cum am vrea să fie nunta, doar că mai durează un pic până la nuntă. Dar noi ne-am apucat deja de pregătiri’, a susținut Ștefania, recent, într-o postare pe Instagram.

Ștefania, schimbare radicală de look
Ștefania și-a șocat fanii când le-a arătat noul ei look. Bruneta s-a tuns scurt și și-a schimbat culoarea părului.

Vedeta a renunțat la părul lung și a decis să se facă blondă. Reacțiile nu au fost tocmai plăcute, asta pentru că iubita lui Speak a fost certată de fani, care o preferau brunetă și cu părul lung.

„Dacă stau bine și mă gândesc…n-am avut niciodată o gagică blondă :)) Va pupă blonzii!’, a scris Speak și a postat o imagine alături de Ștefania, în care apare cu noul look.