Creșterea alarmantă a numărului de cazuri confirmate de COVID-19 a determinat autoritățile să recurgă la un nou val de restricții aplicabile în urma unor decizii luate în ședința de Guvern de astăzi, de la Palatul Victoria. Starea de alertă va fi, astfel, prelungită pentru 30 de zile, începând din 15 octombrie. Masca de protecție devine obligatorie în spațiile aglomerate (piețe, atații de autobuze, peroane de gări și metrouri) pentru o incidență între 1,5 și 3 la mie, iar în locurile în care se depășește indicele de 3 la mie, aceasta este obligatorie în toate spațiile publice. În plus, evenimentele vor fi interzise pentru o perioadă de 30 de zile.

„Suntem intr-un moment de cumpana, de infelxiune. Putem opri crestere numarului de cazuri, dar ca sa reusim acest obiectiv va trebui ca toate institutiile implicate in prevenirea, informare constanta si permanenta a populatiei sa fie mobilizate la maximum si sa directionam toate resuresele umane si toate actiunile, inclusiv controale, catre zone unde exista risc mai mare de raspanadire”, a afirmat Orban in timpul sedintei de Guvern.

Potrivit premierului, deciziile luate astazi vin sa completeze prevederile din HG privind stare de alerta cu cateva masuri suplimentare care au fost deja prezentat in urma intalnirii Comitetului Național pentru Situații de Urgență de ieri.

„Se instituie obligativitatea purtarii mastii in spatiile aglomerate, si aicea vorbim despre statii de autobuze, peroane si gari, in piete pentru o incidenta intre 1,5-3 la mie, iar in locurile in care se depaseste indicele de 3 la mie, CNSU propune obligativitatea purtarii mastii in toate spatiile ca masura de protectie suplimentara de protectie pentru cetateni”, a precizat seful Executivului.


In ceea ce priveste modul de functionare al restaurantelor si cafenelor, dar si al teatrelor si cinematografelor, autoritatile au decis sa aplice un model asemanator celui folosit in cazul scolilor, care presupune trei scenarii:

Scenariul 1 – cand indicele de raspandire a virusului se situeaza intre valorile de 0 -1,5 la mie – institutiile culturale-economice vor functiona la o capacitate de 50% in raport cu numarul de locuri existente, cu respectare reguli stabilite prin Ordinul comun al Ministerelor Sanatatii si de Interne;

Scenariul 2 – cand indicele de raspandire a virusului se situeaza intre 1,5-3 la mie – instituiile culturale-economice vor functiona la o capacitate redusa de 30%  raportat la numarul de locuri existente;

Scenariul 3 – cand indicele este de peste 3 la mie – activitatea acestor institutii poate fi inchisa pe o perioada de maximum 14 zile si se va redeschide atunci cand indicele va coboi sub 3 la mie.

Cat priveste controversele aparute ieri ca urmare a raportarilor INSP si CGS legated e indicele de raspandire a virusului in Capitala, premierul a tinut sa faca niste precizari clare: „Numarul de la Evidenta Populatiei este numarul pe baza caruia se actualizeaza indicele. De ce tb tinut cont de acest numar? Pentru ca acesta este cel mai aproape de realitate. Nu mai tolerati ca angajatii INSP sa furnizeze informatii care nu sunt reale! Indicele se calculeaza raportat la situatia actualizata saptamanal de catre Evidenta Populatiei”.

Potrivit premierului, constatarea depasirii indicelui si luarea de masuri se face de CSJU, iar DSP-urile trebuie sa anunte in termen de 24 de ore Comitetele judtene sau municipale „daca suntem intr-o situatie in care se schimba indicele in sus sau in jos”, iar acestea sa ia deciziile de reigoare.

Totodata, premieurl a solicitat ca sa creasca gradul de testare in centrele de ingrijire a persoanelor in varsta sau care sunt cu dizabilitati astfel incat sa poata fi identificate la timp persoanele pozitive.

In ceea ce priveste masurile luate in cazul persoanelor care vin din tari cu risc epidemiologic ridicat, Executivul a aprobat urmatoarele masuri:

– in cazul cetatenilor care vin din tarile aflate pe lista CNSU si care raman la noi in tara doar trei zile, se impune un test negativ pentru Covid-19;

– pentru o durata mai mare de trei zile, se intra in carantina timp de 14 zile, cu posibilitatea efectuarii testului in a opta zi.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Decizii importante sunt așteptate să fie luate, astăzi, de autoritățile implicate în gestionarea pandemiei de coronavirus. Primul pas în acest sens ar putea fi făcut chiar în cadrul întâlnirii de ultimă oră din această dimineață, de la sediul Guvernului, la care vor participa premierul Ludovic Orban alături de miniștrii Sănătății și Afacerilor Interne, Nelu Tătaru și, respectiv, Marcel Vela. La discuții va lua parte și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Întâlnirea va fi precedată de ședința de Guvern de la ora 13:00, relateaă Realitatea PLUS.

Zi crucială, astăzi, la Guvern. Membrii cabinetului Orban ar putea lua mai multe decizii în urma propunerilor făcute aseară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) reunit pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus la nivelul întregii țări, cât mai cu seamă în Capitală.

Printre acestea se numără noile reguli legate de închiderea restaurantelor, a barurile, dar și a teatrele și cinematografelor. Tot astăzi s-ar putea lua o decizie în privința școlilor. În plus, în zonele în care incidența cazurilor Covid-19 depășește 3 la mia de locuitori, masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile deschise.

Totodată, au fost stabilite reguli noi pentru campania electorală care urmează să înceapă înaintea scurtinului din 6 decembrie. Mai exact, numărul participanților la astfel de evenimente electorale va fi redus la 20 în interior și la 50 în exterior.

În plus, evenimentele private, precum nunți, aniversări, mese festive, în spațiile deschise sau închise vor fi interzise până când va scădea numărul infectărilor.