Thermodul, casa care se construieşte rapid, este perfect izolată şi, pe deasupra, şi foarte ieftină. Unii ar spune că este vorba despre un vis numai că această casă există în realitate.

Casa Thermodul se construieşte de la zero în doar 6 zile, este perfect izolată şi mult mai ieftină decât variantele similare de pe piaţă.

Autorul acestei case de vis este Mathe Laszlo, originar din Zalău. Sistemul lui se numeşte Thermodul System şi garantează până la 90% conservarea energiei prin izolarea termică. Acest sistem este deja tot mai folosit în America, Africa, Germania şi Austria.

Invenţia a fost generată de dorinţa lui Mathe de a dezvolta o soluţie perietenoasă cu mediul înconjurător dar şi pentru oameni dar la preţuri rezonabile.


Fiecare român și-ar dori o astfel de casă, pentru confortul familiei sale, dar și pentru o viață fără grija facturilor mari.

În cât timp se ridică o casă Thermodul System
Potrivit datelor disponibile pe site-ul companiei, cu ajutorul Thermodul System, iti poti construi locuinta mai repede si mai usor ca niciodata.

Desi cea mai rapida constructie cu sistemul Thermodu s-a realizat in 3 zile, durata medie de constructie a unei locuinte este de 4 luni, timpii relativi de constructie fiind urmatorii:

-ridicarea structurii casei de la fundatie (zidurile si planseul pentru o locuinta de 120 m2) dureaza 7-8 zile cu 6 oameni;
-ridicarea acoperisului dureaza 14 -17 zile;
-realizarea finisajelor exterioare dureaza 14 zile, uscarea straturilor necesitand asteptare.

Totuși, compania menționează că, dacă sunteți foarte ambițioși, in doar 1 zi se poate monta intreaga structura pentru o casa de 150 m2, inclusiv planseul si se poate pregati faza doi de constructie, turnarea betonului.

Care sunt avantajele caselor Thermodul
Potrivit constructorului, alegând casele construite pe sistem Thermodul faceți economie la costul incalzirii– cheltuieli cu pana la 70% mai mici, locuinta va avea izolatie termica impecabila, iar tehnologia folosită protejeaza sanatatea familiei tale.

Alte avantaje ale caselor Thermodul enumerate de constructor sunt: temperatura constanta si placuta in locuinta, indiferent de sezon, mentine aerul proaspat in incaperi, reduce cantitatea de praf din casa, previne formarea mucegaiului si a igrasiei, inlatura alergenii, controleaza si combate mirosurile neplacute din locuinta.

”In 4 luni te poti muta in noua ta locuinta deoarece panourile mari, dintr-o bucata, se asambleaza lateral, sustinind montarea planseului si turnarea betonului intr-o singura faza, neintrerupta. Se obtine o structura etansa, fara fisuri, care nu permite pierderi de caldura. Rezistenta elementilor creati dintr-o bucata este mai mare decat cea a peretilor asamblati din bucati”, precizează constructorul pe site-ul oficial.