Plata pensiei va fi suspendată de la 1 octombrie 2020 pentru o anumită categorie de pensionari, dacă nu vor depune un document la timp. Anunțul a fost făcut de către Casa de Pensii.

Ce pensionari au șanse să-ți piardă pensia

Este vorba despre elevii și studenții care primesc pensie de urmaș. Printr-un mesaj afișat pe siteul instituției, Casa Județeană de Pensii Suceava le transmite să se prezinte la ghișeu cu o adeverință care să ateste că urmează o formă de învățământ organizată, potrivit legii.

Boliacu Constantin, directorul Casei Județene de Pensii Suceava, face apel la elevii și studenții care primesc această pensie de urmaș, să depună la timp actele necesare, pentru a nu rămâne fără bani. Pentru cei care nu se conformează, drepturile de pensie le vor fi suspendate de la data de 1 octombrie 2020.

Copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, care urmează o formă de învăţământ, cursuri de zi au obligaţia de a prezenta la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, adeverinţa de elev, însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, din care să rezulte că urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.

Adeverinţa eliberată după începerea anului şcolar, va fi depusă până la data de 20.09.2020.

Anunț pentru studenții care iau pensie de urmaș

Studenții, în vârstă de până la 26 de ani, care iau pensie de urmaș, au obligaţia ca până la data de 20.09.2020 să depună o declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că îşi continuă studiile în anul universitar 2020-2021.

La fel ca și în cazul elevilor, adeverinţa va fi însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul.

După începerea anului universitar, până la data de 16.10.2020, studenţii urmaşi au obligaţia de a depune adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte că urmează o formă de învăţământ superior în anul universitar 2020-2021. Din nou, aceasta va fi însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui.

Dacă nu vor depune la timp aceste documente, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie 2020 va fi reținută de la plată, și se va achita în luna următoare prezentării documentelor solicitate.

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava le-a transmis beneficiarilor să vină cu actele la timp, pentru a putea să-și primească banii fără nicio întârziere.