După aproape cinci luni de la naştere, Anda Călin şi Liviu Vârciu dezvăluie numele bebeluşului lor

Liviu Vârciu şi Anda Călin au dezvăluit numele băieţelului lor la mai bine de cinci luni de când acesta s-a născut. Totodată, Anda a relatat de ce nu postează nici o fotografie cu micuţul. Anda Călin și Liviu Vârciu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. În ciuda lumii, aceștia au demonstrat că au o relație frumoasă și că iubirea lor poate învinge orice, cea mai mare dovadă a iubirii acestora fiind chiar copiii lor. Cei doi au împreună o fetiţă şi un băieţel.

Anda Călin a născut un băieţel în luna mai a acestui an, astfel i-a îndeplinit lui Liviu Vârciu cel mai mare vis, acela de a deveni şi tată de băiat. Recent, cuplul şi-a botezat băiatul, însă numele pe care i l-au oferit, a rămas secret.

Anda Călin a hotărât să nu îşi mai ţină fanii în tensiune şi a dezvăluit numele copilului pe reţelele de socializare. Nou născutul familiei Vârciu a primit numele de Liviu Matei. Frumoasa brunetă a declarat că primul nume al copilului a fost ales de tatăl lui, iar al doilea i l-a ales ea.


„Pe bebe îl cheamă Liviu Matei. Liviu a pus primul nume, iar eu l-am pus pe al doilea. Dacă ar fi fost fată, cum a fost și în cazul Anastasiei, eu aș fi ales primul nume, iar el pe al doilea”, a spus Anda Călin pe Instagram.

„Nu-mi doresc să îl afișez, nu-mi doresc să mi-l expun și nu aș fi făcut lucrul acesta nici cu Anastasia dacă nu ar fi insistat Liviu foarte mult să punem poze. Dar de data a înțeles că nu sunt de acord cu pozele cu nou născuții pe Internet”, a scris Anda Călin.

„Bebe seamănă cu Liviu”
O să fiu sinceră și o să spun că și de data asta bebe seamănă cu Liviu, dar am înțeles că atunci când mai cresc trăsăturile li se mai schimbă, așa că poate va ajunge să semene cu mine”, a mai spus iubita lui Liviu Vârciu.