Raluca Pastramă, viitoarea fostă soție a lui Pepe, este una dintre cele mai frumoase soții de vedetă din showbiz-ul românesc. Tânăra mămică a fost, de-a lungul anilor, destul de rezervată în a face declarații în presă și rareori a vorbit despre viața ei personală. Invitată, însă, în emisiunea online de pe YouTube pe care o moderează soțul ei, ea a făcut o serie de confesiuni neșteptate.

„Aș avea multe de spus. Și în toți anii ăștia și eu am avut multe lucruri pe care le-am ținut așa sufocate în sufletul meu. Aș fi vrut de multe ori să vorbesc și să mă descarc, să-mi deschid sufletul și să vorbesc cu oamenii. Mi-aș fi dorit să mă cunoască oamenii mai mult decât așa, prin prisma unor poze”, a mărturisit Raluca Pastramă.

De vină pentru reținerile frumoasei brunete ar fi chiar câteva interviuri pe care lea oferit și în care cuvintele ai ar fi fost scoase din context.

„Mi-aș dori așa. Sunt multe lucruri pe care aș vrea să le împart. Sunt un om cu multe idei și cu multă imaginație, îmi place să vorbesc. Sunt un om super deschis și cu vorbele la mine întotdeauna.


Am avut așa un trac din cauza celor întâmplate la începutul relației mele cu Pepe și nu doar la început. Au fost ani de zile în care presa m-a tocat și am simțit nevoia să mă închid în mine. De-asta niciciodată nu am vrut să dau nici interviuri și mi-a fost cumva frică să răspund, că întotdeauna cuvintele îmi erau răstălmăcite și am zis că mai bine tac, ca să fiu în siguranță și să nu mai stau să mă supăr când începe lumea să mă judece pentru ce spun”, a mai adăugat Raluca Pastramă.

Într-un videoclip publicat pe pagina lui de YouTube, Pepe le-a spus fanilor că va divorța de soția lui.

”Eu alături de Raluca nu mai vom mai parcurge acealași drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată. A hotărât să pună punct relației. Nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni.”, a spus Pepe pe canalul său de YouTube.