Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care poliția locală primește undă verde pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, în sensul introducerii obligaţiei de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificării prevederilor referitoare la obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele ale persoanelor fizice. S-au înregistrat 269 voturi pentru, 2 contra şi 2 abţineri.

Astfel, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.

Conform prevederilor adoptate, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

Deputaţii au mai stabilit că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul. Camera Deputaţilor este for decizional.