Ioana Tufaru strigă din nou după ajutor. Fiica regretatei Anda Călugăreanu nu se mai poate descurca cu banii de când s-a declanșat stare de urgență în România. Veniturile familiei au scăzut considerabil.

Gigi Becali i-a oferit un acoperiș deasupra capului, iar Ioana Tufaru îi va fi recunoscătoare toată viața. Colegii de teatru ai mamei sale au ajutat-o de fiecare dată cum au putut, pentru ca fiica Andei Călugăreanu să nu ajungă pe străzi cu copilul.

Ioana Tufaru este căsătorită și are un băiețel de 4 ani, însă din cauza stării de urgență generată de pandemia de coronavirus, veniturile familiei au scăzut dramatic. Cei trei sunt nevoiți să se descurce 1.850 ron pe lună, acesta fiind venitul lor de când stau în izolare.

‘Suntem la limită cu banii. Ne descurcăm greu trei persoane. Soțul e în șomaj tehnic, mai ia doar 1.000 de lei. Eu am ajutorul, dar tot e greu. Încercăm să avem măcar strictul necesar. Făină, pâine, legume avem în principiu, dar ne-ar mai fi necesare și alte lucruri. De Paște am înroșit câteva ouă și am făcut niște sarmale. Ai mei nu prea mănâncă cozonac și pască, așa că am luat altceva care să ne ajungă’, a declarat Ioana Tufaru, pentru Click!.


Învățată să primească ajutor de la prietenii de la teatru, Ioana Tufaru a mărturisit că aceste acțiuni nu mai pot avea loc, pentru că aceștia se află în autoizolare. Și de data aceasta, fiica Andei Călugăreanu cere ajutorul oamenilor.

‘Nici prietenii de la teatru nu mă pot ajuta pentru că sunt izolați. Era foarte important ajutorul lor. Dar uite, nu mai putem ieși din case. Nici eu nu am mai ieșit. Băiețelul nu prea înțelege de ce nu ieșim. S-a plictisit, pentru un copil e greu într-o garsonieră. Ne tot jucăm cu el. Eu ies o dată pe săptămână pentru cumpărături, în rest stau cu Alexandru, care îmi este un real ajutor. Este cuminte, mă ajută și el când fac treabă. Aș avea nevoie de alimente și ceva bănuți, dacă este posibil. Important este că suntem sănătoși’, a mai povestit Ioana Tufaru, pentru sursa mai sus menționată.