Prognoza meteo 10 noiembrie 2020. Se instalează frigul în țara noastră. Marți, 10 noiembrie, valorile termice nu vor avea variații semnificative; media maximelor va fi între 11 și 13 grade, iar a minimelor între 3 și 5 grade.

Prognoza meteo 10 noiembrie 2020

Frigul și-a intrat în drepturi, iar toamna se apropie, încet încet de final. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, adică intervalul 9 noiembrie – 22 noiembrie.

Vremea în Banat

Potrivit prognozei, în cea de-a doua săptămână a lunii noiembrie, regimul termic va marca o scădere, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea până în jurul a 8 grade, iar minimele se vor situa în general între -1 și 2 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere după data de 12 noiembrie.

Vremea în Crișana

Pe 10 noiembrie, valorile termice diurne vor scădea cu aproximativ 3 grade, dar cele minime nu se vor modifica semnificativ. Apoi, până la finalul primei săptămâni mediile termice nu vor avea variații importante, dar în cea de a doua săptămână se va răci. În ultimele zile de prognoză, media maximelor se va situa în general între 5 și 7 grade, iar a minimelor va fi în jurul a 0 grade. Trecător va ploua slab, izolat în prima săptămână și posibil local, în cea de a doua.

Vremea în Transilvania

În Transilvania, regimul termic va marca o scădere treptată, de la o medie a maximelor termice de 13
grade în prima zi de prognoză, până în jurul a 6 grade în ultimele și de la o medie a minimelor termice de 1…3 grade în prima săptămână, până în jurul a -2 grade în cea de a doua. Trecător și pe arii restrânse vor fi posibile burnițe în prima săptămână și ploi slabe în cea de a doua.

Prognoza meteo 9 noiembrie 2020

Vremea în Maramureș

În această parte a țării, maximele termice vor fi în scădere treptată în cea mai mare parte a intervalului, de la 13…14 grade în prima zi, până în jurul a 6 grade spre finalul intervalului de prognoză. Media
temperaturilor minime va depăși ușor 0 grade în prima săptămână, iar în cea de a doua va
coborî sub pragul de îngheț și se va situa în general între -1 și -3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în cea de a doua săptămână.

Vremea în Moldova

Temperaturile minime vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă în primele nopți, când media lor va fi de 4…6 grade, însă din 12 noiembrie vor scădea treptat, de la valori mediate de 2 grade spre valori negative, respectiv -2 grade în 17 noiembrie, după care vor avea doar mici variații în jurul valorii de 0 grade.

Vremea în Dobrogea

Prima săptămână de prognoză va fi caracterizată de valori termice diurne în scădere, cu valori mediate regional ce vor porni de la 14 grade și vor ajunge la 8 grade, iar acestea nu vor mai avea variații pe tot parcursul intervalului 15…22 noiembrie.

Vremea în Muntenia

Vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate sau ceață mai ales în zonele joase de relief, condiții în care, în prima săptămână de prognoză, regimul termic nocturn va fi unul plăcut, cu temperaturi peste cele specifice perioadei, mediate regional la valori de 4…6 grade.