Gina Pistol s-a accidentat. Ce a pățit viitoarea mămică: “Când am spus că mă doare…”

Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai sudate cupluri. Deși relația lor a fost una ascunsă la început, cei doi s-au afișat mult în ultima perioadă și chiar au vorbit public despre sarcină, acesta fiind cu siguranță cel mai frumos episod din povestea lor de iubire. Gina își ține la curent fanii cu tot ce se petrece în viața ei de când este însărcinată și chiar cere sfaturi atunci când are nevoie, însă acum a venit cu o veste proastă pentru toți. Ea s-a accidentat și s-a ales cu câteva semne, dar și cu dureri în zonele afectate.

Gina Pistol a căzut și are acum mai multe vânătăi

Gina Pistol obișnuiește să discute cu fanii săi din mediul online ori de câte ori simte nevoia. Dacă până acum nu a venit cu vești proaste și le prezenta acestora surprize, se pare că acum a vorbit despre o situație foarte delicată, care i-ar fi putut pune sarcina în pericol. Astfel, ea le-a explicat celor care o urmăresc că a pățit ceva cu care nu s-a mai confruntat de mai bine de 20 de ani, respectiv o căzătură.

Vedeta era vizibil afectată de cele întâmplate, dar se mulțumea cu faptul că nu s-a lovit la burtică. Totuși, ea a căpătat ceva vânătăi și s-a ales și cu dureri de șold și cred că se va mai învineți pe parcurs. Ea se teme de faptul că la iarnă ar mai putea suferi astfel de accident din cauza drumului alunecos și este de părere că mai bine ar evita să iasă afară.

„Mi s-a întâmplat ceva ce nu mi s-a mai întâmplat de vreo 20 și ceva de ani. Am căzut! Bine că nu m-am lovit în fund sau la burtă, dar mă doare și genunchiul și șoldul de mor. Când am spus că mă doare… uitați-vă ce minunăție de vânătaie mi-am făcut. Plus că este și foarte umflată zona, plus genunchiul.”, a declarat Gina Pistol într-un Insta Story.

Nu este prima problemă cu care frumoasa prezentatoare TV se confruntă de când este însărcinată. Ea a mai avut probleme și cu retenția de apă, deși încearcă să mănânce sănătos și evită pe cât posibil sarea în exces. În plus, ea a mai dezvăluit și că obosește mai repede din cauza sarcinii avansate și că nu mai poate merge la fel de mult și să fie la fel de activă ca înainte.