Unul dintre pompierii care a intervenit la incendiul izbucnit la spitalul din Piatra Neamt a fotografiat salonul, cu putin timp inainte de a lichida incendiul.
In imagini se poate vedea ca salonul in care a izbucnit incendiul a fost facut scrum, iar jarul inca mocneste pe jos.

Conform informatiilor preliminare, focul a izbucnit intr-un salon de pe sectia de Terapie Intensiva, iar fumul a migrat in celalalt. In total, 10 oameni au murit si alti 7 au fost raniti. .Incendiu puternic și plan roșu activat la Piatra Neamț. 10 persoane au murit într-un incendiu care a izbucnit la salonul ATI al Spitalului Județean din Piatra Neamț. Spitalul este unul dedicat bolnavilor coronavirus. Pacienții care au scăpat cu viață din incendiu sunt transportați către alte spitale. Un medic are arsuri de 40% din corp și va fi transferat la secția de Chirurgie Plastică din Iași.

 


Zece pacienți au decedat, iar șapte persoane sunt în stare critică – “Zece persoane au fost declarate decedate, iar şapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa.

„Avem opt decese, un salon evacuat, iar opt pacienţi o să fie transferaţi la Iaşi. O să fie transferaţi la Leţcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a afirmat Nelu Tătaru.

Medicul de gardă are arsuri pe 40% din suprafața corpului. Conform spuselor managerului spitalului, medicul de gardă s-a aruncat în flăcări pentru a salva pacienții.

„Din dorința lui se a salva cât mai multe vieți. Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva din flăcări. El a scos din celălalt salonul alăturat. A încercat să intervină și unde ardea. Asistenta a încercat să îl ajute”, a mai adăugat managerul spitalului.

Decizie de ultimă oră: medicul de gardă care are 40% arsuri nu va mai fi transportat către spitalul din Iași ci direct către București.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a plecat spre Piatra Neamț.