Când va fi al treilea val al pandemiei de coronavirus. La finalul lunii octombrie, liderii UE s-au reunit prin videoconferință și au discutat despre necesitatea de a consolida eforturile colective de combatere a pandemiei de COVID-19. Ei au fost de acord că testarea și depistarea sunt esențiale pentru limitarea răspândirii virusului și vor contribui la un control mai bun al situației. În România numărul cazurilor de infectare cu coronavirus se menține crescut. Reprezentantul României la OMS vorbește despre ce ar urma să se întâmple în țara noastră.

Al treilea val al pandemiei de coronavirus

Pandemia de coronavirus a dat lumea peste cap. Conform specialiștilor, România traversează acum cel de-al doilea val al pandemiei. Până acum, în țara noastră au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu noul virus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății spune că, la acest moment, România este în valul doi al pandemiei. Sunt țări care au intrat chiar în al treilea val epidemic, una dintre ele fiind Japonia.

Rafila spune că este posibil ca după o perioadă de măsuri stricte, care va duce la scăderea cazurilor, spre primăvară, dacă nu o să reușim să administrăm suficient de mult vaccin, să asistăm la o nouă creștere începând cu luna februarie.

Alexandru Rafila vorbește despre cel de-al treilea val de coronavirus care ar putea să lovească România. Sunt țări care au trecut deja în această etapă a pandemiei.

Este posibil ca în viitorul apropiat, până la sfârșitul anului să scadă numărul de infectări în România, după măsurile restrictive impuse. Totuși, Alexandru Rafila vorbește și despre al treila val de coronavirus care se manifestă deja în unele țări.

„Noi acum ne găsim, ca să fiu și eu în trendul vremurilor, în valul 2, am văzut că sunt țări, ca Japonia, unde apare al treilea val epidemic. Există decalaje între țări, probabil că până la sfârșitul anului să se oprească creșterea, nu știu să vă spun cifre în momentul de față, nu vreau să fac speculații. Este posibil ca după o perioadă de măsuri stricte, care va duce la scăderea cazurilor, spre primăvară, dacă nu o să reușim să administrăm suficient de mult vaccin, să asitam la o nouă creștere începând cu luna februarie”, a explicat Alexandru Rafila la o televiziune de știri.

Reprezentantul României la OMS a declarat că vom asista la creșterea numărului de infectări cu noul virus până la finalul lunii decembrie și că românii nu ar trebuie să-și facă planuri de petreceri clasice de Revelion.