Este doliu uriaș în România. Un mare erou al țării noastre ne-a părăsit și a plecat în lumea celor drepți. Vestea a venit ca un trăznet pentru toată lumea. Nimeni nu se aștepta la o asemenea dispariție.

Este doliu uriaș în România. Un mare erou al țării noastre a încetat din viață.

Doliu uriaș în România!
Este vorba despre Petre Zamfir, ultimul veteran al Marinei Militare din țara noastră, care a încetat din viață la vârsta de 97 de ani. Viceamiralul în retragere Petre Zamfir, președintele Asociației Veteranilor de Război Filiala Constanța, cetățean de onoare al municipiului Constanța și ultimul veteran de război al Marinei Militare Române, s-a stins din viață duminică, 15 noiembrie.

S-a născut în ziua de 3 octombrie 1923, în comuna Chioara, județul Ialomița, iar cursurile primare şi gimnaziale le-a urmat la școala din cartierul constănțean Medeea, după care și-a continuat studiile la Liceul „Mircea cel Bătrân”, tot în Constanța. La vârsta de 16 ani s-a înscris la Școala de Specialități a Marinei, pe care a absolvit-o în anul 1942.

În calitate de elev, a participat la acțiuni ale Marinei Regale Române pe Marea Neagră, încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost ambarcat, mai întâi, la bordul distrugătorului „Regina Maria”, iar în anul următor, pe submarinul „Delfinul”, unde împreună cu alți cinci colegi ai săi a îndeplinit funcția de timonier cârme orizontale, numărându-se printre cei mai tineri membri ai echipajului celui dintâi submarin românesc. Ca tânăr submaistru, a făcut parte din primul echipaj al submarinului „Rechinul” și a participat la acțiunile acestuia pe Marea Neagră.

După război, activitatea sa a fost legată de Școala Navală, unde a absolvit cursul de ofițeri și a fost avansat la gradul de locotenent, în anul 1948, fiind numit şef al Stațiunii de Pregătire Marinărească de la Mamaia (Casa Vapor), la Catedra de Pregătire Marinărească. În anul 1950, a condus canoniera „Ghiculescu” la Șantierul Naval Genova, pentru reparații.

În anul următor, a revenit la Școala de Ofițeri de Marină, în calitate de lector superior la Catedra de Marinărie, fiind, succesiv, locțiitor al șefului de catedră şi șef de catedră.

A pregătit numeroase promoții de ofițeri de marină și a întocmit o serie de cursuri pentru procesul de învățământ din Institutul de Marină, precum „Manevra navei cu propulsie mecanică”, „Manevra navei la fluviu”, „Instalații de punte la bordul navelor comerciale” și „Memoratorul navei-școală „Mircea”. S-a pensionat în decembrie 1979, cu gradul de căpitan de rangul I.

Un moment relevant în cariera ofițerului, s-a petrecut în anul 1965, când, aflat la comanda navei-școală „Mircea”, în drumul către Hamburg, în vederea reparației capitale a velierului, a dat dovadă de mult curaj, dârzenie şi profesionalism, înfruntând o furtună de peste 7 grade. Ca un adevărat comandant, nu a abandonat nava, chiar dacă autoritățile navale franceze din Golful Biscaya au insistat să-şi părăsească nava.

În cele din urmă, „Mircea” a fost condus în port la remorca remorcherului „Rhinoceros”, bucurându-se întregul echipaj de aprecierea încercaților marinari francezi.

Viceamiralul în retragere Petre Zamfir a fost decorat cu Medalia „Scutul Crimeei”, Medalia „Serviciul credincios clasa a III-a, cu spade, Virtutea militară de Război, clasa a II-a”, Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a, a II-a, I, Medalia „Meritul Militar” clasa I, Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”, Medalia „30 de ani de la înființarea Armatei 1944-1974”, Medalia „a X-a aniversare a Forțelor Armate”, Crucea comemorativă a veteranilor de război, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler și Emblema de Onoare a Armate Române.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale transmite sincere condoleanțe membrilor familiei viceamiralului Petre Zamfir, cel care, mai mult de opt decenii, a rămas legat de Marina Militară Română şi de mai tinerii săi camarazi, până în ultimele zile ale vieții sale, se anunță într-un comunicat al navy.ro.