Actrița Draga Olteanu Matei a murit, marți noapte, la vârsta de 87 de ani. Actrița și-a dedicat 55 de ani din viață carierei, însă, nu a reușit să strângă prea multe. 

Cine va rămâne cu averea actriței

Testamentul actriței cuprinde mai multe materiale artistice decât bunuri materiale. Actrița a lăsat în urma ei o garsonieră în București și o casă la Piatra Neamț. Moștenitorii acestor bunuri vor fi cei doi nepoți ai marii actrițe care au avut grijă de ea până când aceasta s-a stins din viață.

Averea actriței constă și într-o colecție de costume populare, blănuri și bijuterii, conform testamentului. Draga Olteanu Matei nu a ținut prea mult la bunurile materiale, ci și-a dat toți banii pe călătorii.

Actrița primea de la statul român o pensie umilitoare de 1.700 de lei. Salvarea financiară a actriței a venit din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), de unde primea o indemnizație de merit pentru bogata sa carieră artistică. Indemnizația era de 2.500 de lei.


Averea actriței, luată de o prietenă

Regretata actriță a locuit în București cu cel de-al treilea soț, medicul Ion Matei. Însă, averea actriței a fost luată atunci de o avocată care pretindea că îi este prietenă, dar care a escrocherit-o. După acest eveniment, Draga Olteanu Matei a luat hotărârea de a se muta cu soțul ei la Piatra Neamț.

,,În București stăteam într-o casă cu chirie, pe care a demolat-o Ceauşescu şi, până ne-au dat alta, am stat la hotel nu ştiu câte luni. Ne-a costat o avere, toată leafa noastră mergea pe chiria de la hotel. Ne-au dat apoi altă casă, tot într-un imobil naţionalizat şi tot cu chirie. Nu aveam de gând să cumpărăm casa, dar în anul 1995 s-a dat Legea 112 şi lumea spunea că e bine să o cumpărăm.

Ni s-a spus că o va lua altcineva şi ne va da afară din casă. Şi atunci am cumpărat-o cu vreo 21 de milioane de lei (la vremea respectivă – n.r.). Apoi ne-am pomenit cu un fost locatar, care pretindea că e casa lui. Am găsit o avocată, prietenă de familie, care a ştiut să ne escrocheze îngrozitor, a făcut un gest oribil şi asta a coincis şi cu ieşirea soţului meu la pensie. Atunci am hotărât să plecăm definitiv la Piatra Neamţ”, a mărturisit, în urmă cu ceva timp, actrița.

Actrița s-a stins din viață, marți noapte, după ce în urmă cu câteva zile a fost internată de urgență la Spitalul din Piatra-Neamț. Starea de sănătate a actriței s-a agravat și a fost dusă de urgență la Spitalul ,,Sfântul Spiridon” din Iași, suferind o hemoragie digestivă superioară.

Deși medicii au făcut eforturi pentru a o salva, actrița a pierdut lupta cu boala. Actrița va fi înmormântată, duminică, în cavoul familiei, din cimitirul „Eternitatea”, din Piatra Neamț, alături de soțul său, medicul Ion Matei.