Stela Popescu a fost una dintre cele mai mari actriție ale României. Sfârșitul ei a venit neașteptat în urmă cu trei ani, chiar după o apariție publică, unde i-a fost înmânat un premiu important. Pierderea unei astfel de stele a fost simțită de către toată lumea, deși mulți s-au întrebat cum de a putut avea un asemenea sfârșit tocmai Stela Popescu, o prezență atât de pozitivă și plină de viață. Vezi care au fost ultimele imagini cu actrița și ce a transmis publicului ei la ultima apariție.

Stela Popescu a avut o moarte neașteptată

Stela Popescu a trecut în neființă în urmă cu trei ani. Actriţa, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită în casa de fiica sa, care a chemat ambulanţa. Specialiștii care au intervenit la fața locului au declarat direct decesul, pentru că regretata artistă era deja moartă de ceva timp și nu a mai putut fi resuscitată. S-a presupun atunci că i s-ar fi făcut rău și ar fi încercat să cheme ajutoare, însă nu a mai putut. Astfel, marea actriță a suferit un accident vascular cerebral hemoragic sever, care i-a pus capăt zilelor.

Înainte de acest eveniment tragic, Stela Popescu a paticipat la „Gala Femeilor de Succes”, unde a dat mai multe semne că starea ei de sănătate nu era deloc una bună, însă nimeni nu și-a dat seama de ce se întâmpla cu adevărat cu celebra actriță a teatrului Românesc. Astfel, actriţa a avut un discurs incoerent, nu era în apele ei, era agitată și chiar și-a scăpat premiul de jos. Ea a precizat că nu și-ar fi dorit ca nimeni să o vadă în asemene stare: ”Mai bine mă duceam acasă decât să mă vedeţi în halul ăsta!“

La acest evenimet a fost surprinsă pentru ultima dată Stela Popescu.


Dan Puican, primul soț al regretatei artiste, a vorbit despre moartea acesteia și a mărturisit faptul că regretă că o așa femeie bună a avut parte de un sfârșit tragic. El susține că nimeni nu ar fi avur grijă de fosta sa soție așa cum ar fi trebuit și crede că ar mai fi fost și acum în viață dacă cineva observa la eveniment că se întâmpla ceva cu ea.

„Îmi pare atât de rău că a murit singură în casă, fără ca nimeni să nu-i aprindă o lumânare. Cred că a murit în seara zilei de 22 noiembrie, fiindcă a doua zi dimineaţă nu a mai răspuns la niciun telefon. Ea care răspundea imediat. Nici nu apuca telefonul să sune de două ori…Mare păcat!”, mai spune Puican.