Viviana Sposub a suferit un accident grav, pe vremea când avea 18 ani. Vedeta era pe un ATV când s-a produs nenorocirea şi a fost la un pas să îşi piardă viaţa. S-a speriat foarte tare, mai ales că a stat o bună perioadă la, pentru că nu putea să meargă şi avea răni peste tot.

Viviana Sposub, accident grav. Concurenta de la Ferma mărturiseşte că acel moment a avut un impact puternic în viaţa ei, în care şi-a schimbat complet viziunea despre viaţă. Nu îşi mai dorea să urmeze calea muzicii şi a televiziunii, drept pentru care a renunaţat la ideea de mai da la Conservator.

Viviana Sposub, accident grav

A fost un moment care a lăsat urme asupra personalității mele, dar și asupra trupului meu. La scurt timp după ce am împlinit vârsta de 18 ani, am avut parte de un accident de ATV care mi-a schimbat gândirea și traiectoria. Am fost la un pas de a-mi pierde viața, dar Dumnezeu a avut grijă de mine.

După accident, am stat o perioadă bună de timp la pat, pentru că nu puteam să merg, iar tot corpul și mai ales fața erau pline de răni. Acela a fost momentul în care am realizat cât de efemer este totul, inclusiv frumusețea exterioară. Privindu-mă în oglindă, mi-am spus că nu vreau ca profesia mea să aibă nicio legătură cu felul în care arăt. Am vrut să știu că am o meserie pe care să o pot practica, chit că trupul meu suferă diferite modificări.

A fost momentul în care nu mi-am mai dorit muzică şi televiziune, renunțând astfel la ideea de a urma Conservatorul. Cred că tata a fost cel mai fericit când am ales să urmez o altfel de facultate și să las latura mea artistică deoparte. Totuși, atunci când lucrurile sunt menite să se întâmple, nu mai contează cât de mult te opui. Așa că iată-mă aici!„, a declarat Viviana pentru Viva.ro.

Viviana Sposub, despre fetițele Andreei Bălan

Viviana Sposub și fostul soț al Andreei Bălan, George Burcea, trăiesc o poveste frumoasă de iubire. Cei doi s-au îndrăgostit în timpul filmărilor emisiunii ”Ferma” și nu s-au ferit să își arate dragostea.

Viviana Sposub este încă competiția Ferma, deși George Burcea a părăsit echipa de ceva timp. Vedeta de la Pro Tv a făcut dezvăluiri incredibile în timpul unei provocări date de prezentatoarea emisiunii. Aceasta a trebuit să vorbească 10 minute cu un buștean ca și cum ar fi vorbit cu iubitul său.

În timpul provocării aceasta a pomenit despre cele două fetițe ale Andreei Bălan cu George Burcea. Viviana a mărturisit că crede că va avea o relație lungă alături de iubitul său, iar Andrei Stoica a intervenit imediat. „George este un băiat extraordinar, plus vine la pachet și cu copii. Nu trebuie să te mai chinui tu…’, a spus acesta.

Viviana a continuat discuția și a declarat că va fi mama vitrega a două fetițe frumoase și sănătoase. ”Da, o să fiu mamă vitregă. Nu o să mă chinui eu să fac copii, am direct. Am două fetițe, sănătoase, frumoase. Doamne, să trăiască!”, a spus Viviana mai în glumă, mai în serios.