„Multe state au spus, inițial, ca nu închid școlile și, până la urmă, le-au închis. Am luat decizia de a suspenda cursurile pentru că a existat o tendință de creștere a numărului de cazuri, care era îngrijorătoare. Au fost estimări că vom ajunge la 30.000 de cazuri pe zi, altele la 50.000 de cazuri pe zi. A fost o perioada de aproximativ zece zile în care am observat aceste lucruri. Atunci, am luat aceste decizii, nepopulare, ce-i drept.

Vă reamintesc că cei care ne-au atacat pentru decizia de a deschide școlile ne-au atacat și pentru decizia de suspendare a cursurilor. Am luat decizia de suspendare nu din cauza a ceea ce se întâmplă în școală, pentru că datorită măsurilor sanitare luate nu a crescut rata de infectare. Probabilitatea de îmbolnăvire era destul de mica în clasa pentru ca, sub supravegherea cadrului didactic, copiii erau cu măști, respectau normele.”, a spus premierul României.

Motivul închiderii școlilor

„Am luat decizia de a suspenda cursurile din cauza altor tipuri de activități aferente școlilor. Sunt mulți copii care nu erau luați, după ore, de părinți sau de bunici și se duceau nesupravegheați în diverse locuri. Apoi, părinții și bunicii produceau aglomerație la porțile școlilor. Va amintiți imaginile cu părinți care nu purtau mască sau o purtau necorespunzător. Mai era și aglomerarea mijloacelor de transport public, care puteau deveni un factor de infectare.

Nu ne raportam la ce face o țara sau alta. Noi am luat aceste măsuri și am fi fost vinovați daca nu le-am fi luat. S-a dovedit ca măsurile au fost corecte și am reușit să stabilim creșterea numărului de infectări, iar prognozele au fost infirmate. Acum suntem pe un ușor trend descendent.”, a spus Ludovic Orban într-un interviu pentru ziare.com