Ion Pastramă este extrem de supărat pe fiica lui după ce a auzit zvonurile conform cărora Raluca l-ar fi înșelat pe Pepe cu un alt bărbat. Soția cântărețului i-a negat totul tatălui ei.

Cele mai noi informații care circulă la ora actuală în media, în ceea ce privește divorțul dintre Raluca și Pepe, este faptul că fosta soție a îndrăgitului cântăreț l-ar fi înșelat cu un medic din Qatar.

Pe lângă mesajele subtile ale lui Pepe vis-a-vis de acest subiect, o reacție dură a avut și tatăl Ralucăi Pastramă, care se pare că s-ar fi enervat teribil când a auzit că fiica sa ar fi fost infidelă în căsnicie. Pastramă Senior ar fi mers direct la Raluca să-I ceară socoteală și s-o întrebe dacă ceea ce se vehiculează este adevărat. Aceasta a negat, însă, totul.

“La țigani, așa ceva nu se face, nu există. Nu are voie femeia să înșele. Este cea mai mare rușine posibilă. Raluca și-a făcut tatăl de râs. Pastramă Senior știa că fiica lui divorțează pentru că nu se mai înțelege cu Pepe, nu mai există armonie în casă, nu că ea a fost la munte cu un alt bărbat și alte bazaconii. A întrebat-o, sigur (n.r. pe Raluca), însă ea neagă. Vă dați seama cum s-a simțit când a văzut în ziare, este onoarea lui în joc. Îl știe și pe el atâta lume, cum mai scoate capul acum?”, au declarat surse apropiate familiei Pastramă, pentru playtech.ro.

De asemenea, surse apropiate familiei Pastramă spun că tatăl brunetei este un cunoscut Don Juan al femeilor și că a avut un palmares complet cu reprezentante ale se…xului frumos.

”Ion a avut multe femei, dar este un familist convins, nu și-ar lăsa niciodată casa, familia, pentru alta. Niciodată. Acum este foarte supărat pe Raluca și înțelege de ce Pepe este atât de rănit. Cu toate astea, indiferent ce ar face, ea tot copilul lui rămâne. Însă, momentan, este mâhnit tare”, susțin apropiații familiei.