Doliu în PSD. Fostul lider al organizației de tineret a social-democraților din Brașov, Horia Stancu, a încetat din viață la doar 29 de ani, după un accident vascular cerebral.
Horia Stancu a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în urmă cu aproape o lună. Acesta a fost operat, însă starea lui de sănătate s-a agravat și doctorii nu l-au mai putut salva. În toată această perioadă, acesta a rămas mereu în comă, conectat la aparate.

Din rândul persoanelor care deplâng în aceste zile decesul prematur al lui Horia Stancu se numără și prefectul județului Brașovul, Mihai-Cătălin Văsii.
“Îmi exprim regretul și marea tristețe pentru trecerea în neființă, la doar 29 de ani, a directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Horia Stancu. În perioada în care am colaborat, a fost un exemplu de profesionalism, dedicație, tact și modestie.