Băiatul a plecat sâmbătă dimineață de acasă spre un adăpost de animale aflat la marginea satului Vânători. Era împreună cu alți copii și cu un adult. La un moment dat, s-a îndepărtat de grup și de atunci parcă a intrat în pământ.

Până acum căutările au fost în zadar, Sebi este de negăsit

Peste 250 de oameni – polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari – au încercat să dea zilnic de urma lui. La căutările extinse pe o suprafață de 30 de km pătrați au participat și trei câini de urmă, dar și un elicopter MAI.

Sebastian are 1,20 metri înălțime, păr șaten, fața ovală și constituție astenică. Cei care dețin informații despre unde s-ar putea afla minorul sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Ce spun părinții lui Sebi despre dispariția acestuia

Cornel Corbei, tată: „Ciobanul a zis că la 4 a venit cu oile și l-a văzut pe copil acolo și după un timp nu a mai știut nimic de el. El a crezut că s-a întors acasă. Bănuiesc că copilul, din greșeală, a ieșit la asfalt, l-a luat careva cu mașina și nu mai vrea să-l dea.”

Adela Orădan, mama copilului: „Este strigător la cer prin ce trec, nu îmi vine să cred ce trăiesc. Nu pot pune capul pe pernă că pruncul meu nu este în casă. Cineva l-a furat, pentru că nu este nicio urmă de el. Au căutat atâția polițiști, jandarmi aici, pe hotar, se găsea ceva. Care l-a furat îl rog din tot sufletul să mi-l aducă, să vină cu el.”

Absolut toți cei care îl cunosc pe Sebi spun că, în ciuda vârstei, băiatul știa foarte bine zona. Este prea puțin probabil să se fi rătăcit.

În plus, în toate aceste zile, a fost căutat de polițiști, jandarmi și voluntari. Au fost aduși câini de urmă, iar împrejurimile au fost periate cu camere de termoviziune sau din aer.