Soția lui Toni Grecu a făcut primele declarații despre starea de sănătate a actorului, care a fost testat pozitiv cu Covid-19. Acesta este internat la Spitalul Matei Balș din București. 

 

Care este starea de sănătate a lui Toni Grecu

Toni Grecu a ajuns de urgență la spital, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19. Primele informații au arătat că actorul se află la Terapie Intensivă, la Spitalul Matei Balș din București, unde primește îngrijiri medicale, însă soția acestuia a infirmat zvonurile apărute.

Care este starea de sănătate a lui Toni Grecu? Cristina Grecu a făcut primele declarații despre starea în care se află soțul ei în aceste momente, după ce a contractat virusul. Potrivit Libertatea, actorul de comedie nu se află la Terapie Intensivă.

”Este internat de 5 zile la Spitalul Matei Balș. Este pe salon și primește tratamentul corespunzător. Nu a fost niciun moment internat la Terapie Intensivă. (…) A avut simptome, dar după o săptămână au devenit mai serioase. Am decis atunci să meargă la spital, a fost internat pentru monitorizare și tratament. Acum se află într-o stare ameliorată față de cea din momentul internării. Evoluează spre bine.”, a declarat Cristina Grecu pentru Libertatea.

Mai mult, soția lui Toni Grecu a susținut că vorbește des cu acesta și spune că actorul se simte destul de bine, fiind  sub atenta supraveghere a medicilor.

”Tot timpul și mi-a spus că este ok și se simte bine. Îi este foame mai tot timpul… Mi-a transmis că este atent monitorizat de personalul medical, la fel ca toți ceilalți colegi ai săi de salon”, a declarat Cristina.

Toni Grecu a fost infectat cu coronavirus

Toni Grecu este unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic Divertis. Toni Grecu a mai făcut parte din grupurile Asterisc și Ars Amatoria. De curând, acesta a fost diagnosticat cu Covid-19 și a fost internat după ce starea lui de sănătate s-a agravat.

Care este starea de sănătate a lui Toni Grecu? Primele informații despre starea actorului au arătat că acesta se află la Terapie Intensivă, însă soția lui, Cristina Grecu, a infirmat aceste zvonuri, declarând că soțul ei se simte bine și este sub observația medicilor.

La finalul anului trecut, Toni Grecu declara că îi este foarte dor de perioada în care străzile erau pline în fiecare zi de oameni și nimeni nu era îngrijorat. De asemenea, prezentatorul TV declara că pleacă în fiecare dimineață de acasă, din obișnuință, pentru că nu-și poate imagina cum e să stai atât de mult timp în casă, cu toate că nu lucrează nicăieri.

”Referitor la telemuncă. Eu plec in fiecare dimineaţa de acasă din reflex. Mă duc in parcare, iau maşina si mă duc la muncă. Partea proasta este ca eu nu sunt angajat nicaieri. Mă plimb prin oraş, mă uit la clădirile de birouri care-s goale acuma si îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viaţă, cu oameni frumos îmbrăcaţi, bărbaţii cu cravate şi femeile cu tocuri, intrând veseli dimineaţa si ieşind trişti seara. Nu mai ai tu o şuetă, un chiul, o glumă, o hărţuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia din care să vii mort”, spunea Toni Grecu.