A stat îndoit 28 de ani din cauza bolii, dar a primit o șansă la o viață normală! Povestea bărbatului care a trăit aproape trei decenii cu capul lipit de picioare e cutremurătoare.

 

Li Hua a fost diagnosticat când avea 18 ani cu spondilită anchilozantă, o boală autoimună care provoacă inflamații la nivelul coloanei vertebrale. Starea lui s-a înrăutățit treptat, iar familia lui nu și-a permis tratamentul. A ajuns să nu-și mai poată ridica nici capul.

A stat îndoit 28 de ani din cauza bolii

Cazul lui Li Hua i-a atras atenția profesorului universtar Tao Huiren, șeful departamentelor de chirurgie spinală și ortopedie de la Spitalul General al Universității din Shenzhen, care a mai văzut în cariera sa astfel cazuri de acest fel, dar niciodată unul atât de grav. A decis să-i ofere lui Li o nouă șansă la viață.

Operația chirurgicală a fost una complicată, riscurile fiind de 30 de ori mai mari decât în cazul unui pacient care trece printr-o operație la coloana vertebrală.

Viața lui era un chin. Abia reușea să mănânce sau să bea, așa că a riscat orice pentru a încerca să ducă o viață normală. Singura lui șansă a lui era ruperea ficărui os și îndreptarea coloanei vertebrale.

Medicii i-au rupt oasele

„Singura opțiune era să-i rupem oasele unul după altul – femurul, vertebrele cervicale, vertebrele toracice, vertebrele lombare – și apoi să-i îndreptăm șira spinării. Riscul implicat era de 20-30 de ori mai mare decât cel implicat de de o operație spinală obișnuită, iar șansele să devină paraplegic erau, de asemenea, destul de mari”, a spus profesorul Huiren.

Deformarea lui spinală severă a fost descrisă drept „triplă”: bărbia pe piept, sternul pe pubis și fața pe femur. A fost nevoie de patru operații dificile pentru ca bărbatul să poată să stea drept pentru prima dată după 28 de ani.

A stat îndoit 28 de ani din cauza bolii. Cum arată bărbatul după ce medicii i-au îndreptat coloana

Medicii au descris operația prin care a trecut Li ca fiind „echivalentul medical al escaladării Everestului”.

Fotografiile realizate imediat după operație îl arată pe Li în poziție firească, pășind cu ajutorul unui cadru, despre care doctorii spun că nu va mai fi necesar în viitorul apropiat.

„Nu aș fi fost vindecat fără doctorul Tao. El este salvatorul meu și recunoștința mea față de el este depășită numai de cea față de mama mea”, a spus Li.

C