Experții au transmis un semnal de alarmă: un asteroid foarte mare se va apropia de Pământ luna viitoare. A fost clasificat drept un obiect potențial periculos.

Pe lângă Pământ, anul acesta, va trece cel mai mare și rapid asteroid. Acesta, denumit oficial 231937 (2001 FO32), se va apropia destul de mult de Plantea noastră și, din acest lucru, el a fost clasificat drept un obiect potențial periculos. NASA a publicat analize și, potrivit acestora, asteroidul va trece la două milioane de kilometri de planeta Pământ, arată Antena 3.

Ca și dimensiune, asteroidul este de două ori cât cea mai înaltă clădire din lume și va putea fi observat de pe Pământ cu ajutorul unui telescop puternic. Nu suntem în pericol, spun cercetătorii. Un asteroid este desemnat ca ”potențial periculos” atunci când orbita sa se intersectează cu cea a Pământului la o distanță de cel mult 7,5 milioane de km și are un diametru mai mare de aproximativ 140 de metri, mai scrie sursa citată.

Un alt asteroid a trecut pe lângă Pământ în luna decembrie

Asteroidul 2017 XQ60 s-a îndreptat către Pământ cu peste 56.000 de kilometri pe oră. Potrivit NASA, asteroidul are un diametru de aproape 80 de metri. Asteroidul 2017 XQ60 urmează o orbită foarte largă în cadrul Sistemului Solar. Din când în când, orbita sa se intersectează cu cea a Pământului, scrie ibtimes.com.

Asteroidul a fost observat pentru prima dată pe 13 decembrie 2017. În 2020, asteroidul se va situa cel mai aproape de Pământ pe 21 decembrie.

Sursă foto: Pixabay