Deși mai are de așteptat săptămâni bune până își va cunoaște primul copil, Dani Oțil se confruntă deja cu probleme de viitor tătic. Prezentatorul carismatic a vorbit despre două lucruri-cheie din viața oricărui părinte aflat la început de drum și a subliniat că nu le înțelege rostul.

Dani Oțil, probleme de viitor tătic

Subiectul rubricii de parenting, de care se ocupă Ruxandra Luca, a fost reprezentat de sânii femeilor în perioada de alăptare. La un moment dat, Dani Oțil a dezvăluit că nu se simte “pregătit” pentru două lucruri: pentru pompa de sân și pentru “pompa de muc”.

“Nu sunt pregătit, cu două pompe nu mă voi descurca niciodată: pompa de sân și pompa de muc. Nu înțeleg nici pompa de sân, știu sigur că mama nu a avut, nici pompă de muc, Răzvan mi-a zis de ea”, a reacționat Dani Oțil în cadrul matinalului de la Antena 1.

Gabriela Prisăcariu, despre reacțiile părinților și a “socrilor”

Potrivit declarațiilor făcute de blonda sexy, atât părinții, cât și “socrii” își doreau enorm un nepoțel sau o nepoțică, iar minunata veste primită le-a umplut sufletele de bucurie. Gabriela Prisăcariu a subliniat că nu vrea să împărtășească, deocamdată, felul în care l-a anunțat pe logodnicul său că va deveni tată pentru prima dată. Și, desigur, vrea ca sexul bebeșului să fie o surpriză pentru susținătorii lor.

“Trăim cele mai frumoase clipe. Anul acesta vom fi patru. Trebuie să punem la numărătoare şi pe Găluşcă, pisicuţa noastră, pe care ne-am făcut oarecum antrenamentul ca părinţi. Eu şi Dani ne doream foarte mult un copilaş şi iată că gândurile ne-au fost ascultate. Sunt însărcinată în 16 săptămâni, luna a patra, suntem fericiţi şi ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim.

Nu vă pot da detalii despre cum l-am anunţat pe Dani că vom avea un bebeluş, prefer să păstrăm pentru noi. La fel şi sexul copilului, dacă este fetiţă sau băiat, sau cine ştie, chiar gemeni, o să fie o surpriză. Pot să vă spun că părinţii noştri au fost copleşiţi de vestea că îi vom face bunici. Îşi doreau mult”, a mărturisit viitoarea mămică într-un interviu acordat pentru click.ro.