Sindy de la Survivor România 2021 a avut parte de momente cumplite, acum doi ani, când a fost diagnosticată cu o boală gravă. Războinica a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața ei, atunci când medicul i-a spus că are cancer ovarian. Concurenta de la Survivor a fost sfătuită să treacă printr-o operație de histerectomie. 

„Am pierdut 15 kg. Nu puteam să mănânc. Aveam dureri abdominale foarte mari. Doctorii nu știau ce aveam. Se inflamase apendicele, făcusem peritonită și a fost complicat. După o lună de zile, medicii îmi spuneau că am cancer ovarian și recomandau histerectomia”, a spus Sindy.

Războinica a primit cu greu primul diagnostic dat de medici și astfel, a decis să meargă și la alți specialiști. Sindy a povestit pentru VIVA că primul diagnostic a fost pus greșit, iar ea avea altă afecțiune:” Am descoperit că am sindrom aderențial pelvin după prima operație. Am trecut printr-un șoc anafilactic în urma unei doze prea mari de antibiotic, ceea ce a dus și la pierderi foarte mari de memorie.”

Din fericire, calvarul s-a terminat, iar Sindy este mult mai bine acum. Tânăra și-a făcut curaj și a mers la Survivor România, acolo unde este foarte iubită de public. 

Sindy de la Survivor România
Sindy de la Survivor România

Cine este Szidonia Szasz, concurentă la Survivor România

 

Sindy, pe numele real Szidonia Szasz, este din Brașov. Din cauza unor probleme, tânăra nu a putut intra în competiție de la început și a fost înlocuită de Mellina. În vârstă de 26 de ani, Szidonia Szasz este de profesie tehnician maseur. După ce a practicat trei ani de atletism, ea s-a îndreptat către dans modern și latino. Pasionată de sport, brașoveanca își petrece ore bune în sala de forță, iar acest lucru se vede cu ochiul liber, pentru că Szidonia Szasz are o forma fizică de invidiat.

 

Concurenta are 1,65 metri înălțime și o greutate de 52 de kilograme. Ea practică de cinci ani practică kickboxing și a demonstrat că nu doar forța fizică o caracterizează, ci și agilitatea, grația și voința de a reuși.