Situație dramatică pentru beneficiarii acestor pensii. Doi deputați au explicat recent că formațiunile din care fac parte vor să desființeze aceste venituri. Cine va avea de suferit de pe urma acestei decizii?

  • Se desființează aceste pensiile? Cine va avea de suferit
  • USR-PLUS dorește deființarea pensiilor primarilor

Oficialii au anunțat că a fost depus un proiect legislativ pentru desființarea acestor pensii. Beneficiarii își vor lua adio de la aceste venituri lunare.

Se desființează aceste pensiile? Cine va avea de suferit

Csoma Botond, deputatul UDMR, a explicat marți, 27 aprilie, că s-a creat un grup de lucru la nivelul coaliției de guvernare pentru reforma pensiilor speciale. Potrivit acestuia, se dorește desființarea acestora și un singur sistem de pensii în România.

Desfiintare pensii speciale
Cine va avea de suferit?[Sursa foto: PixaBay]

”Când a fost votul în Parlament, dacă vă amintiți, pe pensiile parlamentarilor, noi am spus atunci că acel pas a reprezentat o demagogie ieftină, pentru că pensiile parlamentarilor reprezintă foarte puțin, cam 1% din toate pensiile denumite speciale, care nu se bazează pe contributivitate. Și am spus că noi dorim, și de mai multe ori  am spus această chestiune în Parlament, noi dorim să desființăm toate pensiile așa-zise speciale și să existe un singur sistem de pensii în România, cel bazat pe contributivitate”,a transmis deputatul UDMR, în cadrul unei emisiunii Tv.

Acesta a mai punctat că este analizată posibilitatea unei reforme în legătură cu pensiile speciale, iar unele partide politice au avut un discurs pregnant pe

marginea acestui subiect.

”Acum la nivelul coaliției s-a creat un grup de lucru, care analizează, și au început deja să lucreze săptămâna trecută, analizează posibilitatea unei reforme în legătură cu aceste pensii speciale.”,a mai spus acesta.

Desfiintare pensii speciale
Se tai pensiile pentru parlamentari[Sursa foto: PixaBay]

Csoma Botond a mai precizat că sunt de acord cu desființarea pensiilor parlamentarilor, el este de părere că dacă se face un pas trebuie făcut până la capăt fără să se facă diferențe.

”Și să nu arunci numai praf în ochii cetățenilor și de dragul demagogiei să faci nu o jumătate de măsură, că nici 5% din întregul sistem nu reprezintă pensiile parlamentarilor.”,a mai spus politicianul.

USR-PLUS dorește deființarea pensiilor primarilor

Deputatul USR-PLUS Victor Ilie a transmis marți că membri partidului din care face parte au depus deja un proiect legislativ pentru desființarea pensiilor speciale pentru primari. 

”USR-Plus a depus deja inițiativa de desființare a pensiilor speciale pentru primari, modificarea codului administrativ, care prevede aceste pensii speciale, dar care încă nu au fost puse în plată, au fost amânate prin ordonanță de urgență și urmează să intre în vigoare la anul. (…) Din păcate, nu putem să închidem ochii și să ne prefacem că nu există Curtea Constituțională. Trebuie să luăm în calcul că la anul se vor schimba trei judecători la Curtea Constituțională.”,

a subliniat deputatul USR-PLUS.