Gina Pistol se retrage din emisiunea Chefi la Cuțite, chiar la mijlocul sezonului 9. Deși a filmat, gravidă fiind, etapa preselecțiilor și cea a bootcamp-ului, Gina Pistol a fost nevoită să intre în concediu prenatal, fiind în ultimele luni de sarcină la momentul la care s-au filmat probele pe echipe în emisiunea Chefi la Cuțite sezonul 9, de la Antena 1.

Deși Speak i-a fost alături Ginei în faza audițiilor, ajutând-o în discuțiile cu familiile concurenților, emisiunea a avut nevoie și de o prezență feminină, mai precis, o prezentatoare.

Irina Fodor este noua prezentatoare a emisiunii ”Chefi la Cuțite” sezon 9

Irina Fodor, soția lui Răzvan Fodor, de la Asia Express și de la Burlacul, va prezenta show-ul culinar, alături de Speak.

Gina Pistol de la ”Chefi la Cuțite” care e în concediu de maternitate, după ce a adus pe lume o fetiță. În episodul din 4 mai 2021, Irina Fodor îi va lua locul prezentatoarei Gina Pistol.

”Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu cooptată la acest proiect, dar și o mare surpriză. Am avut emoții mari în prima zi de filmare, atât de mari încât am făcut febră musculară la picioare de la cât am tremurat!

Însă Gina mi-a făcut o prezentare foarte frumoasă și emoționantă, iar chefii, concurenții lor și echipa de producție m-au primit cu brațele deschise. O să vedeți în ediția din seara asta, a plouat cu pupături și îmbrățișări. Tot Gina a avut grija să îmi facă un scurt “training” înainte de a prelua proiectul și m-a pregătit pentru ce avea să urmeze. În altă ordine de idei, recunosc, așteptam cu mare nerăbdare să îi văd fața lui Sorin când își dă seama că a scăpat de Fodor, dar a dat peste nevasta lui!

Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele “interne” ale chefilor, și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum”, a spus Irina Fodor, noua prezentatoare Chefi la cuțite sezon 9.

Și soțul Irinei Fodor, Răzvan Fodor a prezentat un show gastronomic

Este interesant faptul că acum, în familia Fodor, soția va fi cea care prezintă o emisiune-concurs cu profil gastronomic. Răzvan Fodor a prezentat, la Pro Tv, emisiunea Masterchef. La acest moment, și el s-a alăturat postului Antena 1, iar după participarea la Asia Express, el este prezentatorul emisiunii Burlacul, cu Andi Constantin.

Iată că Irina Fodor calcă pe urmele soțului său și, de această dată, ea este in ipostaza de prezentatoare a unei emisiuni culinare, a celei mai cunoscute emisiuni culinare din România de fapt. De altfel, nu îi este deloc străină televiziunea, Irina Fodor activând în domeniu încă de când urma cursurile facultății de jurnalism.

Irina Fodor a fost reporter la “Vocea României” (PRO TV), a prezentat „Inspiraţia de weekend“, alături de Andressa (Andreea Retea), precum și „Poveştiri de noapte“, de la Acasă TV, alături de Cabral. Originară din Buzău, Irina Fodor a venit în Capitală pentru a urma cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București. În Capitală l-a cunoscut pe prezentatorul Răzvan Fodor, cu care s-a căsătorit și au o fetiță, Diana, în vârstă de 10 ani.