Ilie Năstase și Ioana Simion au format unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz. Diferența de vârstă deja nu a mai fost o problemă, pentru că fostul tenismen ne-a obișnuit să se afișeze cu femei mult mai tinere, cu care de fiecare dată are parte de o iubire zbuciumată. La fel a fost și cu Ioana, care acum vrea să divorțeze, dar parcă tot bate în retragere.

Ilie și Ioana Năstase, apropiați de Paște

Ilie și Ioana Năstase se pregătesc de divorț. Cei doi nu mai pot ajunge la o înțelegere după ce tenismenul a avut o reacție agresivă față de soția lui, care acum nu mai poate suporta ieșirile acestuia. Ea este determinată și așteaptă divorțul, dar se pare că nu poate renunța la clipele petrecute alături de Ilie.

Așa cum a anunțat deja, Ioana a petrecut Paștele alături de Ilie. La masa din ziua de sărbătoare au participat și fiul Ioanei, precum și partenera de viață a acestuia. Din imaginea pusă chiar de Florin Simion pe Facebook, reiese că ei încă formează o familie fericită și chiar se simt bine în compania lui Ilie Năstase.

Când are loc divorțul

Ioana Năstase este foarte ambițioasă și pare determinată din spusele ei, chiar dacă faptele demonstrează altceva. Ea a mărturisit înainte de Paște că vrea să petreacă Învierea alături de fostul ei soț, pentru că familia sa îl iubește și spune că merită să ierți în perioada de post și să fii mai bun.

Ioana și Ilie Năstase sunt chemați să semneze actele de divorț pe 24 iunie, la Judecătoria Constanța. Atunci va avea loc prima înfățișare în procesul pe care Ioana i l-a intentat partenerului său. Deși s-a zvonit că acesta își vrea bunurile materiale înapoi, Ioana susține că fostul partener de viață nici nu se gândește la astfel de condiții.

„Da, ne-am mai văzut în ultimele săptămâni. Mai vorbim la telefon, mai schimbăm mesaje, ba am ieşit chiar şi la masă împreună. Pot să vă spun astăzi că poveştile acelea, cum că îmi va lua cadourile oferite înapoi, lucru despre care presa a speculat pe larg, ar putea avea un final fericit.  Ilie m-a lăsat să înţeleg că nu va face asta. Ba chiar mi-a spus, recent, că îmi vor rămâne cadourile pe care mi le-a oferit, inclusiv maşina şi verigheta”, a mai spus Ioana Năstase.