Este doliu în lumea presei după ce jurnalistul Mircea Lepădatu a murit. Seniorul presei scrise, cu o activitate de peste 50 de ani, a fost răpus de COVID. Directorul editorial al publicației Mesagerul hunedorean, a încetat din viață în a doua zi de Paște, pe 3 mai 2021, la vârsta de 75 de ani.

Jurnalistul s-a îmbolnăvit de COVID în urmă cu circa o lună.

Mircea Lepădatu a murit

La câteva zile de tratament la domiciliu, jurnalistul a fost  internat la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara- Secția ATI.

Directorul cotidianului Mesagerul Hunedorean s-a stins din viață în spital, după ce fusese infectat cu Covid 19. Cu toate că infecția s-a negativat, plămânii jurnalistului au fost extrem de afectaţi de virus, fapt care i-a adus decesul.

Jurnalistul era căsătorit și avea doi copii.

Cine a fost jurnalistul Mircea Lepădatu

Mircea Lepădatu a publicat primul său articol încă din 1973, în “Drumul socialismului”, iar de atunci a continuat să scrie, fără întrerupere. Timp de 50 de ani a scris în mai multe publicații, la unele dintre ele fiind fondator.

A fost redactor la “Drumul socialismului” iar după 1989 a fondat un săptămânal cu distribuție națională, “Week-end Magazin”.

A urmat bisăptămânalul “Oglinda”, lansat în 1995. În perioada 2000-2006 a condus cotidianul “Hunedoreanul”.

În anul 2006, Mircea lepădatu și-a lansat propriul cotidian, cel de suflet, Mesagerul Hunedorean, ziarul care continuă și azi să livreze, în format tipărit și on-line, informații din întreg județul Hunedoara.

Mesajele de condoleanțe au început să curgă pe pagina sa de Facebook după aflarea tristei vești.

„Mircea Lepădatu “a crescut” mulți ziariști. A format multe echipe de presă. A știut să fie șef, coleg, prieten, mentor. A știut să scrie cu litere de neșters. A știut să lase urme în suflet. A știut să râdă, să plângă, să iubească, să cutreiere lumea, să exploreze, să danseze, să simtă, să trăiască frumos…A  știut să fie Om!”, a scris pe Facebook Gabriela Mărginean.

Jurnalistul Mihai Leder a murit la vârsta de 58 de ani.

Jurnalistul Mihai Leder a murit. Colegă de presă cu acesta, jurnalista bistriţeana Tina Dumitrescu a postat un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare.

„Mișu Leder, la ultima conferință de presă unde l-am văzut în viață, cu un ministru UDMR, întreabă pe careva cum se zice „galben” în maghiară. Că așa gIumea Mişu, cu substrat. I se răspunde și îl auzim pe Mișu: „Sigur nu yellow?” Am râs de ne-am împrăștiat! Era într-o zi bună Mișu, deși aveam de umblat și după Cseke și îl pândeam și pe Orban la colț de Casă de cultură, pe ploaie.

Se întâmpla acum două săptămâni jumate… Iar azi, taman de ziua presei, aflu că Mișu nu mai e printre noi… De azi, suntem mai săraci ca presă locală. Mișu a fost mereu altfel, arțăgos, tranșant, enervant de multe ori, dar neobosit. Nu știu cu cine nu te-ai certat, Mișule, dar sigur după aceea ai și râs cu persoana respectivă, iar azi te plângem și te regretăm. Dumnezeu să aibă grijă de tine! Condoleanțe familiei!”, a scris jurnalista în postarea de pe Faceboook.

Mai multe decese în zilele de Paște

În zilele de Paște s-au înregistrat mai multe decese ale unor personalități din România. Vorbim despre faptul că medicul Ioan Pop de Popa, cunoscut drept părintele și fondatorul şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară a decedat în vinerea mare.

Acesta avea 93 de ani și era o figură extrem de apreciată în mediul medical și nu numai. Un alt deces răsunător s-a produs chiar în noaptea de Înviere unde un alt personaj îndrăgit a plecat la Domnul. Vorbim despre  Părintele Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei care a murit chiar în timpul slujbei de Înviere. Acesta era o figură emblematică a ortodoxiei Române.

Din nefericire jurnalistul Mircea Lepădatu a murit în a doua zi de Paște.