Viorel și Oana Lis formează unul dintre cele mai controversate cupluri. Deși diferența de vârstă este una extrem de mare, nimic nu i-a împiedicat să aibă o relație și să-și fie alături unul celuilalt atâția ani. Cei doi își doresc foarte mult să devină părinți și au făcut deja pași importanți în acest sens, deși Viorel a ajuns la 77 de ani.

Viorel Lis își dorește copii

Viorel Lis și Oana sunt împreună încă de când ea era doar un copil. Datorită lui a reușit să se realizeze și să aibă acum o carieră de succes, având în vedere că niciodată nu a avut o familie care să o sprijine în ceea ce își dorea să facă. Deși au mai avut și probleme și gurile rele nu le-au dat pace, cei doi au rezistat și au trecut testul anilor.

Din nefericire, cei doi nu au devenit părinți până acum. Având o vârstă destul de înaintată, fostul edil al Capitalei nu îi mai poate îndeplini soției sale acest vis, dar au găsit o soluție pentru asta. S-au gândit să adopte un copil și, în prezent, acesta este cel mai mare vis pe care îl au.

Lips își dorește ca după plecarea lui să nu o lase singură pe soția sa. Astfel, au ajuns la o înțelegere și au decis să înfieze un copil.

”Asta e plăcerea ei și mă gândesc și eu că dacă n-am avut copii să nu rămână singură. Pentru mine nu se mai schimbă nimic, e prea târziu”, a spus Viorel Lis.

Viorel Lis îi lasă averea Oanei

Fostul edil al Capitalei a mărturisit faptul că își dorește ca soția lui să devină mamă și, mai mult decât atât, Viorel Lis dorește să îi lase moștenire totul Oanei. De când este cu ea, a simțit că are, în sfârșit, pe cineva căruia îi pasă de el și care nu îl lasă la cea mai mică problemă.

Viorel are probleme de sănătate și depinde de Oana. Soția lui îi este alături mereu și are mare grijă de el. Fostul edil nu se poate lăuda cu o avere mare, dar tot ce are vrea să rămână la Oana. I-ar fi trecut deja pe numele el un apartament și a mai rămas o casă la țară. În prezent, are o pensie mică, de nici 4000 de lei, dar mai vin bani și de la Oana, care are propriul cabinet de psihologie.

Oana Lis a obținut deja certificatul de adoptator și așteaptă să vină o perioadă mai bună și să aibă un copil. Procesul este greu, fiind mulți pași de urmat, dar luptă pentru visul ei.

„Mi-am luat un certificat de părinte de adoptator. Eu am făcut pașii care erau de făcut. E destul de complicat cu el, atâtea frustrări, dar în situația dată este ok”, a spus Oana Lis.