Bătaie fără precedent între politicieni, la TV. Spiritele s-au încins în timpul unei emisiuni de televiziune, difuzate de JurnalTV, în Republica Moldova. Doi politicieni s-au luat la bătaie chiar în platou. Unul dintre bărbaţi, inconştient!

Bătaie fără precedent între politicieni, la TV

Doi politicieni s-au luat la bătaie în direct într-un platou de televiziune din Republica Moldova. Bărbații s-au contrazis și s-au luat la ceartă  în timpul emisiunii, iar unul dintre ei a avut nevoie de intervenția ambulanței. Conflictul a avut loc între Sergiu Tofilat, membru al Partidului Schimbării, și Ghenadie Cosovan, fost vice-ministru de Interne.

Cearta a izbucnit după ce Sergiu Tofilat l-a jignit pe Ghenadie Cosovan numindu-l „lepădătură”, acesta nu s-a lăsat mai prejos și l-a stropit cu apă pe membrul Partidului Schimbării. Sergiu Tofilat a ripostat imediat, acesta s-a ridicat de pe scaun și a început să-l lovească cu pumnii pe Ghenadie Cosovan, apoi l-a strâns de gât și l-a trântit la pământ.

În emisiune mai erau și alți invitați, printre care Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului. După incident, acesta a scris pe rețelele de socializare că a fost nevoie de intervenția ambulanței, deoarece Ghenadie Cosovan a rămas întins pe podea, inconștient.

Sergiu Tofilat, membru al Partidului Schimbării, și Ghenadie Cosovan, fost vice-ministru de Interne s-au luat la bataie in direct

Unul dintre bărbaţi, inconştient: “Lepădătură”

Imediat după incident, reprezentanții postului de televiziune Jurnal TV au reacționat și au transmis un mesaj pe o rețea de socializare.

„În cadrul oricărui talk-show politic, discuțiile se încing deseori, iar invitații vorbesc și uneori reacționează în stare de afect. Se întâmplă oriunde, însă Jurnal TV nu tolerează astfel de atitudini. Pe viitor, asemenea manifestări vor fi taxate nu doar de public, ci și de echipa noastră. Ce e important e că „totul e bine când se termină cu bine.”, au declarat conducătorii postului de televiziune.

De altfel, Sergiu Tofilat și Ghenadie Cosovan apar într-o fotografie realizată imediat după incident, semn că cei doi s-au împăcat. Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a venit,la rândul său, cu o reacție pentru tv8.md. Acesta a declarat că este prea devreme pentru a comenta acest conflict, în care a fost implicat membrul formațiunii, Sergiu Tofilat.

„Noi o să ne clarificăm în circumstanțe și după aceasta o să comentăm. Acum este prematur de comentat orișice. Mâine o să facem un comunicat oficial”, a declarat Ștefan Gligor.