Zanni este marele câștigător de la ”Survivor România”. Tănărul a rezistat eroic luni de zile în jungla din Republica Dominicană, a reușit să înfrunte momente grele și a reușit să ducă la bun sfârșit traseele, ajungând în marea finală. Viața i s-a schimbat, din momentul în care a câștigat marele premiu în valoare de 50.000 de euro.

Zannidache Edmond Hubert este marele câștigător al emisiunii ”Survivor România” și, odată cu această reușită, se pare că artistul este pe cale să își schimbe și tariful! Un apropiat a mărturisit faptul că prețurile pentru susținerea concertelor vor crește, având în vedere faptul că Zanni a devenit foarte popular încă din momentul în care a participat în emisiune. Pe de altă parte, Alex Velea și Antonia, care au ajutat numeroși artiști pentru a-i pune „pe picioare” în cariera muzicală, printre ei numărându-se Mario Fresh, Lino Golden, dar și Zanni, marele câștigător de la ”Survivor România”, îi susțin în continuare pe aceștia.

Dacă la început cântau pe câteva sute de euro, acum ștacheta s-a ridicat, căci ”fără 2.500 de euro, pentru un concert, nu se mai dau jos din pat!”. Apropiații susțin faptul că Zanni, cu siguranță, îi va întrece pe Mario Fresh și Lino Golden la tarif, având în vedere că a câștigat competiția din Republica Dominicană.

”Mario Fresh și Lino Golden nu se mai dau jos din pat fără 2.500 de euro. Ei se află în topurile muzicale, le-au crescut pretențiile. Iar Zanni cu siguranță îi va depăși pe Mario și pe Lino, după ce a câștigat marele concurs de supraviețuire Survivor România, filmat de Kanal D în Republica Dominicană”, spun apropiații lor.

Tariful lui Zanni ar putea crește, după ce a câștigat competiția din Republica Dominicană
Lino Golden cere cu 500 de euro mai puțin decât Mario Fresh: ”Este foarte dorit la spectacole, puștoaicele sunt înnebunite după el, are voce bună și este șarmant. El are tarife diferite – la baluri și cluburi ia 2.500 de euro, la spectacolele în aer liber ia 3.000 de euro, la evenimentele private cere 3.300 de euro, în străinătate-3.500 de euro. Pentru spectacolele din provincie, vrea 3 camere la un hotel de minimum 3 stele, pentru cei 4 artiști din trupa lui”, au spus apropiații lor pentru Impact.ro.

Pentru un eveniment de 45 de minute, Lino Golden cere 2000 de euro: ”El cere pentru un concert de 45 de minute, susținut la baluri sau la cluburi, suma de 2.000 de euro, iar la cele în aer liber, suma de 2.500 de euro. La recitalurile private vrea 2.500 de euro, plus două camere duble la un hotel de minimum 3 stele, pentru 4 persoane”.

De asemenea, când vine vorba despre Zannidache, este probabil ca tânărul să ceară și peste 3000 de euro pentru susținerea unui concert, practic să i se dubleze suma cerută inițial.