Pentru Elena și Nicolae Ceaușescu ziua de 15 iulie părea una ca oricare alta. Adică “au stat” la program până în jurul orelor 17.00, apoi elicopterul i-a dus pe Litoral, la casa de vacanţă din Neptun. Odată cu ei a plecat și o “armată” întreagă, formată din şoferi, bucătari și oamenii din garda personală. Practic, până la venirea toamnei, cam tot activul de partid se muta la malul mării.

Aşa cum indică volumul “Tiranul”, al trilogiei “Viaţa lui Ceauşescu”, editată de un colectiv de istorici, condus de Lavinia Betea, apărut la Editura Cetatea de Scaun, soții Ceauşescu nu mai făceau plajă de câţiva ani buni. Doar băi de nămol. Vârsta părea să-şi spună apăsat cuvântul, el având 71 de ani şi jumătate, iar ea ,73 şi jumătate. Nici starea de spirit generală nu mai era ce fusese cândva.

Prânzurile şi cinele copioase dispăruseră, iar Nicolae Ceauşescu nu mai obişnuia, ca-n vremurile sale bune din anii ’70, să mai ţină recitaluri de poezie. Cu ani în urmă obişnuia să recite, minute în şir, fragmente din poezii semnate de George Coşbuc, Vasile Alecsandri și Octavian Goga.

Cândva, mezinul familiei, Nicu Ceauşescu, îşi permisese aroganţa de a-l întrerupe şi de “a-l provoca” cu lirica lui Nichita Stănescu, dar Ceauşescu nu s-a arătat deranjat de poveste, fiind mai degrabă mândru de fiul său, căci, nu-i aşa, “aşchia nu sărise departe de trunchi”!

Nici în concediul de pe Litoral, Nicolae Ceauşescu nu-şi schimba rutina. Fix la 8.00 ieşea din casă și îndrepta spre malul mării. Foarte rar se oprea pentru câteva minute de briză sau de plajă.

Mergea în biroul său din “Ciupercă”, reşedinţa estivală de serviciu, unde trecea în revistă cu meticulozitate diverse acte oficiale. Apoi, urmau directivele sale de nepreţuit, care nu intrau în ruptul capului în vacanţă.

După-amiaza agenda era plină. Se întâlnea cu miniştri sau tovarăşi cu care punea iar şi iar ţara la cale. 1989 nu fusese un an grozav pentru Ceauşeşti. Simţeau ameninţarea ce venea dinspre Moscova, acolo unde Mihail Gorbaciov avea o altă “viziune asupra socialismului” decât tovarăşii de la Bucureşti.

În plus, aveau pe cap şi chestiunea celui de-al XIV-lea Congres al partidului, unde se zvonea deja că s-ar putea produce o schimbare la vârful partidului. Istoria a arătat că schimbarea avea să se producă, dar ceva mai târziu, după congresul din 20 – 24 noiembrie 1989.

Istoria ne indică că ultimul concediu petrecut de Ceauşescu în străinătate a fost cel din vara premergătoare marelui cutremur din 1977. În vara anului 1976, Ceauşescu şi consoarta sa se relaxaseră ca niciodată. Merseseră mai întâi în Moldova, dar şi în Deltă.

La Iaşi, cuplul fusese întâmpinat de primul secretar al judeţului, Ion Iliescu, cel care avea să ia scaunul, în decembrie 1989. Apoi, au trecut Prutul, la fraţii moldoveni, şi au ajuns până la Chişinău. Şi-au continuat periplul de vacanţă pe Prut, apoi pe Dunăre şi pe valurile Mării Negre, ajungând până în Crimeea.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au îmbinat utilul cu plăcutul şi au vizitat obiective şi din Gruzia şi Armenia, ţări aflate şi atunci, şi acum, sub ochiul atent al Moscovei. A fost un fel de “lună de miere” a Ceauşeştilor.

Fotografiile de atunci îi arată braţ la braţ, îmbracaţi lejer sau de-a dreptul sumar, jucându-se chiar în apa mării prin staţiunile litoralului rusesc. Atunci au jucat table şi şeptic, hobby-urile lor preferate. 1976 era însă doar o amintire în iulie 1989.