Noi restricții dure intră în vigoare de luni, 25 octombrie. Hotărârea privind noile măsuri restrictive adoptate de Guvern pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 a fost publicată în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial 1013 a fost publicată, vineri seară,  Hotărâre  pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la

Hotărârea Guvernului nr.1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Restricțiile, aplicabile de luni, 25 octombrie

Toate restricțiile publicate în Monitorul Oficial vor fi aplicabile de luni. În principal, acestea vizează portul măştii atât în interior cât şi pe stradă de către toate persoanele, indiferent de rata de

incidenţă, restricţii de circulaţie pe timpul nopţii şi folosirea la scară largă a certificatului verde.

Folosirea unui certificat fals sau a unuia împrumutat, care nu este al persoanei respective, atrage după sine răspunderea penală.

Care este lista măsurilor restrictive

– Sunt interzise evenimentele private: nunți, botezuri, conferințe, workshop-uri, pe o durată de 30 de zile.

– Restricții la magazine. Limitarea accesului între orele 05.00 și 21.00

– De la ora 22.00, pe întreg teritoriul țării va fi interzisă circulația, fiind admise doar unele excepții (urgențe, interes de serviciu, etc. la care se adaugă persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală).

– Folosirea unui certificat fals sau a unuia împrumutat, care nu este al persoanei respective, atrage după sine răspunderea penală

– Accesul în zonele care nu sunt considerate esențiale se face cu certificatul verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală

– Accesul în zone considerate esențiale, inclusiv magazine sau farmacii, se poate face și fără certificat verde, dar numai prin respectarea măsurilor sanitare de siguranță

– Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spațiile respective decât dacă sunt însoțiți de un adult care acre certificat verde de vaccinare

– Accesul în magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale, adică mall-uri, se va face doar cu certificat verde, pentru că în mall se intră doar cu certificat verde

– Ministerul Educației a primit aprobarea să emită un ordin privind intrarea în vigoare a unei vacanțe de două săptămâni, începând de luni, 25 octombrie, în tot sistemul școlar – inclusiv unitățile de tip after-school. Doar creșele rămân deschise.

– Livrările la domiciliu se pot face și după ora 21.00

– Accesul vizitatorilor în clădirile instituțiilor publice (primării, agenții de stat, etc) se face doar cu certificatul verde de vaccinare, cu testare de covid-19 sau dacă persoana a trecut prin boală.

– Accesul în clădirile private în care se află peste 50 de persoane se face doar cu certificat verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală. Angajații care muncesc în aceste clădiri nu sunt obligați, deocamdată,

să prezinte certificat verde, însă există deja un proiect de lege în Parlament care va impune acest lucru după ce va fi adoptat.

– Activitățile sportive se vor desfășura fără public.

– Se interzic concertele și spectacolele în aer liber.

– Accesul turiștilor în unitățile de cazare se va face doar cu prezentarea certificatului verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală.

– Angajatorii din sistemul public și privat trebuie să organizeze munca salariaților în sistem ”work from home” unde sunt mai mult de 50 de persoane, iar, dacă nu se poate, în ture de schimburi.

– Masca devine obligatorie peste tot. Sunt eliminate toate excepțiile care au fost în vigoare până acum, ca de exemplu cea care prevedea faptul că masca nu trebuie purtată într-un spațiu închis unde sunt

10 persoane vaccinate. În exterior, singurele excepții acceptate pentru lipsa măștii sunt: activitățile sportive, individuale sau dacă se practică sport în condiții prevăzute de lege.

– La procesiunile religioase trebuie asigurat un spațiu de doi metri pătrați între participanți, care trebuie să poarte și mască, fără a fi nevoie de certificat verde.

Toate restricțiile adoptate vineri de Guvern și publicate în Monitorul Oficial pot fi văzute AICI scrie kanald.ro